Una dintre cele mai grave crize financiare în care s-a aflat România s-a derulat în perioada 1980 – 1983. Pe fondul creșterii accentuate a prețului petrolului, în anul 1979, situație urmată de o evoluție importantă a ratei dobânzilor, România nu a mai fost capabilă să își achite datoriile.

Credite de 11,4 miliarde de dolari

Valoarea totală a creditelor externe, plus dobânzi, era, la sfârșitul anului 1981, de circa 11,4 miliarde de dolari. În același an, dictatorul Nicolae Ceaușescu a solicitat Fondului Monetar Internațional o linie de credit în valoare de 1,5 miliarde de dolari, pe o perioadă de trei ani, evitându-se pentru moment intrarea țării în incapacitate de plată.

În schimbul acestui împrumut obținut foarte rapid, reprezentanţii României s-au angajat să plătească la timp creditele externe şi să reducă într-un mod semnificativ deficitul comercial al ţării. Ulterior, Ceaușescu a adoptat o politică de rambursare a întregii datorii, ceea ce a determinat sărăcirea accentuată a populației prin scăderea drastică a nivelului de trai.

Aproape tot ce se producea era trimis la export, în timp ce importurile au ajuns la un nivel foarte scăzut. În aceste condiții, România a înregistrat în anii care au urmat excedente în valoare de miliarde de dolari, banii fiind folosiți aproape exclusiv pentru achitarea datoriilor.

Gura de oxigen de la FMI

„România a înregistrat în anul 1982 un surplus comercial de 1,5 miliarde de dolari prin reducerea cu 45% a importurilor de mărfuri provenite din Occident. Astfel, importurile de produse din R.F.G. au scăzut cu 40% faţă de nivelul înregistrat în 1981, în timp ce exporturile româneşti în R.F.G. au scăzut cu numai 9%.

În acelaşi an, importurile provenite din Austria au scăzut cu 28% faţă de anul precedent. Balanţa comercială externă a României a înregistrat în 1983 un nou excedent, evaluat la aproximativ 2,2 miliarde de dolari. Surplusul respectiv a fost obţinut prin reducerea în continuare a importurilor de produse provenite din Occident şi o scădere mult mai redusă a exporturilor româneşti în statele capitaliste dezvoltate.

Ca urmare a reducerii semnificative a deficitului comercial al României în anii 1981-1982, Nicolae Ceauşescu a propus în ianuarie 1983, atât reprezentanţilor «Clubului de la Paris», cât şi creditorilor comerciali (circa 200 de bănci comerciale), modificarea graficului de eşalonare a datoriei externe a României, pentru restituirea accelerată şi în totalitate a acesteia.

Datorită apariţiei unui excedent important în balanţa de plăţi externe a ţării în anii 1982-1983, Nicolae Ceauşescu a hotărât în luna februarie 1984 ca România să nu mai primească ultima tranşă de împrumut din cadrul acordului stand-by încheiat cu F.M.I. şi să achite în mod accelerat o parte din datoria externă a României”, afirmă istoricul Petre Opriș în lucrarea „Criza datoriei externe a României (1980-1985)”.

Achitarea datoriei externe s-a accentuat în următorii ani, ajungându-se ca în 1989, România să nu mai aibă nicio sumă de returnat unui stat sau unei bănci. Prețul plătit a fost uriaș, atât de către populație, cât și la nivel de economie, care, la căderea comunismului, în decembrie 1989, era, practic, în faliment.

Rezerve valutare de doar 400 de milioane de dolari

Situația economică a României era urmărită cu atenție de statele vestice. În SUA erau transmise periodic informări ale agenților CIA. Într-un document desecretizat, din 11 mai 1983, se analiza situația grea în care se afla economia țării, dar se exprimau și idei optimiste de revenire, având în vedere oprirea importurilor și apariția excedentului comercial.

„România se confruntă cu dificultăți financiare serioase de aproape doi ani. Deși în iunie 1981 a fost aprobat un credit stand-by de 1,1 miliarde USD de către FMI, situația financiară a României s-a deteriorat în a doua jumătate a anului. Strategia financiară stabilită împreună cu FMI urmărea convertirea datoriilor pe termen scurt în datorii pe termen mediu și lung și constituirea unor rezerve în valută forte pentru București.

Slăbiciunea acestei strategii a fost optimismul exagerat al FMI privind capacitatea de împrumut a României. Nu numai că băncile occidentale au refuzat să transforme datoriile pe termen scurt în unele pe termen lung, dar au și forțat Bucureștiul să ramburseze o mare parte din obligațiile ajunse la scadență. În ultimul trimestru al anului 1981, situația financiară a României s-a înrăutățit rapid, restanțele față de furnizori și bănci acumulându-se și ajungând la 1,1 miliarde USD până la sfârșitul anului. Drept urmare, FMI a suspendat creditele în cadrul acordului stand-by”, se afirma în document.

Potrivit CIA, Bucureștiul a fost nevoit să cheltuiască rezervele limitate de valută forte pentru a satisface cererile de plată ale băncilor, iar rezervele au scăzut la 400 de milioane de dolari până la sfârșitul anului – echivalentul unei luni de importuri în valută forte.

„Necesarul de finanțare al Bucureștiului pentru 1982 a fost de 4,4 miliarde de dolari, din care 2,4 miliarde de dolari pentru plata principalului datoriei pe termen mediu și lung, 1,1 miliarde de dolari pentru acoperirea arieratelor întârziate din 1981, aproape 800 de milioane de dolari pentru rambursarea datoriei pe termen scurt către furnizori și bănci, 150 de milioane de dolari pentru acoperirea extinderilor nete de credite către clienții din sectorul exporturilor și 125 de milioane de dolari pentru creșterea rezervelor în conformitate cu obiectivul FMI.

La jumătatea anului 1982, România estimase că ar putea obține aproape 4,9 miliarde de dolari pentru acest an, mai mult decât suficient pentru a-și acoperi nevoile de finanțare”, se susținea în raport.

Obligații față de membrii Clubului de la Paris Americanii mai susțineau că Bucureștiul a întârziat să încheie acorduri bilaterale cu cei 15 semnatari ai acordului Clubului de la Paris din cauza neachitării obligațiilor pe termen scurt garantate de guverne.

„Acordurile cu Statele Unite și Canada au fost semnate abia în primul trimestru al anului 1983, iar Germania de Vest se pare că nu s-a alăturat încă. Estimăm că reducerea datoriei din partea Clubului de la Paris în 1982 a totalizat aproximativ 400 de milioane de dolari.

Credem că Bucureștiul nu a reușit să finanțeze 500-600 de milioane de dolari din necesarul său de finanțare din 1982. Acest deficit reflectă în principal arieratele față de furnizori pentru care nu s-a ajuns la un acord. De asemenea, include unele obligații neprogramate față de membrii Clubului de la Paris”, se afirma în raportul celor de la CIA.

Clubul de la Paris este o organizație formată dintr-un grup de țări creditoare majore care își propune să ofere o modalitate durabilă de a aborda problemele legate de datoriile țărilor debitoare. Analiștii SUA erau, la momentul respectiv, optimiști cu privire la achitarea creditelor: „România își poate reveni din criza datoriilor. Deși a trebuit să își reeșaloneze datoriile în ultimii doi ani (1981 – 1982 – n.r.), Bucureștiul promite să reia plățile la timp anul viitor.

Cea mai puternică dovadă a efortului Bucureștiului de a-și rezolva problema datoriilor o reprezintă sacrificiile pe care România le-a făcut prin reducerea importurilor pentru a obține un excedent comercial care să permită plata creditorilor. În ciuda îmbunătățirii situației financiare a Bucureștiului începând cu 1981, mai trebuie depășite obstacole importante.

România nu a ajuns la un acord cu furnizorii cu privire la câteva sute de milioane de dolari în facturi scadente din 1981. În prezent, creditorii comerciali nu sunt dispuși să împrumute bani noi României. Prin urmare, Bucureștiul trebuie să se bazeze în continuare pe Banca Mondială și pe FMI pentru noi împrumuturi. O întrebare critică pentru viitor va fi impactul potențial asupra economiei interne al ajustării comerciale severe”. Se mai afirma că oficialii români au fost mai cooperanți, atât în negocierea cu băncile, cât și în îndeplinirea angajamentelor din acordul din 1982; valoarea datoriei care trebuie reeșalonată este mai mică de jumătate din valoarea reducerii datoriei de la creditorii privați în 1982, iar datoria bancară pe termen scurt nu reprezenta o problemă, deoarece cea mai mare parte a acesteia a fost plătită sau reeșalonată în 1982.

Plăți la FMI întârziate și penurie de combustibil

Optimismul americanilor s-a ripisit însă în anii următori. Într-un raport din 18 iulie 1985, privind situația economiei la nivel global, referirile la România erau critice: „Situația financiară a României s-a deteriorat în ultimele luni, iar Bucureștiul ar putea avea nevoie de reducerea datoriei până la sfârșitul acestui an. Lipsa banilor a făcut ca România să întârzie plățile către FMI începând cu luna aprilie.

Ambasada SUA la București raportează plângeri din ce în ce mai frecvente din partea firmelor occidentale cu privire la neplata plăților. Dacă problemele de plată ale României continuă să se agraveze, vor crește presiunile pentru reeșalonarea datoriei și reînnoirea supravegherii FMI. Acest lucru ar fi deosebit de iritant pentru președintele Ceaușescu, care a fost umilit de faptul că a trebuit să reeșaloneze în 1982 și 1983 și care s-a plâns de interferența FMI. Este posibil ca el să nu aibă de ales decât să consimtă din cauza perspectivelor economice sumbre”.

Într-un alt raport, din decembrie 1985, în care se analiza situația generală a regimului Ceaușescu, americanii susțineau că problema cea mai dificilă și periculoasă a dictatorului român era slăbiciunea continuă a economiei. „Contrar afirmațiilor exagerate ale regimului cu privire la o redresare economică solidă anul trecut (1984 – n.r.), inclusiv o creștere de 7% a producției industriale și o recoltă record de cereale, economia pare să fi crescut doar ușor, dacă nu deloc. Limitările continue ale importurilor industriale esențiale (care au crescut puțin de când au fost reduse aproape la jumătate în perioada 1981-1982) au provocat perturbări semnificative în sectorul industrial.

Penuria de combustibil, care a impus închiderea pe scară largă a fabricilor, întârzieri în livrările de materii prime și perturbări ale transportului public în primele trei luni ale anului trecut, este și mai gravă în această iarnă. Ca urmare, Bucureștiul a anunțat în ianuarie noi măsuri de mobilizare a populației pentru a contribui la creșterea producției de energie și la reducerea consumului”, se menționa în document.

„Recolta excepțională”, afectată grav de lipsa erbicidelor Spionii CIA mai susțineau că existau informații conform cărora penuria de combustibil a afectat grav recoltarea cerealelor, situație care, combinată cu dovezile privind infestarea gravă cu buruieni ca urmare a lipsei de erbicide, sugera că „recolta excepțională” anunțată de Nicolae Ceaușescu ar fi fost, de fapt, sub medie pentru al doilea an consecutiv.

Este posibil chiar să provoace daune pe termen lung infrastructurii economiei, care ar putea submina creșterea viitoare. Următorii doi sau trei ani ar putea fi deosebit de periculoși, deoarece este probabilă o nouă criză financiară. Rescadențările datoriei din 1982 și 1983 au atenuat presiunile de rambursare a datoriei în ultimii trei ani și au permis României să își reducă semnificativ datoria (de la aproximativ 10 miliarde de dolari în 1981 la mai puțin de 8 miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut). Dar obligațiile mai mari din perioada 1985-1988 ar putea provoca o nouă criză. În lipsa unei noi reeșalonări – lucru pe care el și, probabil, majoritatea marilor creditori ai României ar spera să-l evite – Ceaușescu ar putea anula interdicția de a acorda noi împrumuturi”, mai susțineau cei de la agenția externă de informații a SUA.

În document se mai arăta că Ceaușescu era pregătit să reducă importurile occidentale, în 1985, cu până la 30%, dacă era necesar. „Cu toate acestea, noi măsuri atât de drastice ar reduce, probabil, capacitatea de export a României, ar periclita și mai mult creșterea economică viitoare și ar risca să crească tulburările sociale”, concluzionau autorii raportului.