Selecție marca „IAPĂ” (Cătălin) la Horticultura

209

Organizația PSD Timișoara este dezamăgită de mersul lucrurilor la adunarea generală a societății Horticultura și dezvăluie posibile imixtiuni politice în actul de administrație. Aceste practici, în opinia lor, nu aveau ce căuta în acel loc și moment. Potrivit membrilor AGA, din partea partidului social democrat, un consilier personal al primarului a deranjat întreaga ședință întervenind și băgându-se în seamă acolo unde, evident, nu avea ce căuta și nu avea competențele necesare.

Conform Ordinii de Zi a ședinței Adunării Generale a Acționarilor a S.C. Horticultura S.A. Timișoara alcătuită din membrii consiliului local al PMT, trebuia ca luni, 25 iunie 2018, să se aprobe prelungirea mandatelor membrilor consiliului de administrație, pe o perioadă de maxim 4 luni conform legislației speciale.

”Din păcate, ședința NU s-a putut desfășura într-un mod civilizat și transparent, deoarece a apărut și un intrus, respectiv consilierul primarului N. Robu, Cătălin Iapă, care a disturbat permanent și intenționat desfășurarea ședinței. Obraznicul consilier al primarului a intervenit fără nici un drept (!!!) în ședință pentru înlocuirea unor membrii în consiliul de administrație al S.C. Horticultura S.A. Timișoara. Pe un ton ridicat și obraznic a pus presiune pe membrii PNL prezenți la ședință și a solicitat înlocuirea unor membri cu persoane necunoscute, persoane pentru care nici măcar nu avea documente de recomandare sau măcar un curriculum vitae al acestora. În mod jignitor, Iapă i-a cerut chiar și directorului S.C. Horticultura S.A. Timișoara, Andrei Drăgilă, (cu ani buni de experiență pe acest post de conducere) să „tacă” (!!!) atunci când acesta a încercat să își susțină un punct de vedere. Acest intrus a pus de fapt în practică instrucțiunile ilegale ale primarului Nicolae Robu transmise prin „bilețelul roz”. Primarul Nicolae Robu, prin intermediul incapabilului consilier personal Cătălin Iapă, a ales să schimbe cu argumente politice unii membri din consiliul de administrație al societății. Deși membrii actuali au condus societatea cu rezultate economice pozitive timp de 4 ani, iar raportul administratorilor pentru 2017 a fost aprobat acum aproximativ 30 de zile chiar de către consilierii locali care sunt membrii AGA, incapabilul consilier al primarului, a impus adoptarea în ședința AGA înlocuirea unor membri ca fiind eficienți, cu niște iluștrii necunoscuți dar cu carnet de partid PNL.”, transmit cei din organizația PSD Timiș.

În acest context, consilierii locali ai PSD aflați în mod statutar la această ședință au luat decizia de a se retrage din sală, datorită caracterului lipsit de transparență decizională al acestei ședințe.

”Consilierii locali ai PSD nu doresc să ia parte la ABUZURILE Primăriei Municipiului Timișoara – condusă de primarul Nicolae Robu și politizarea excesivă a societăților coordonate de PMT pe care, „primarul împreună cu echipa”, doresc să o instaureze cu orice preț. Din cauza acestui comportament managerial defectuos, cu politicieni fără pregătire profesională numiți în funcții de conducere, s-a ajuns la această situație critică când societăți ca și COLTERM S.A. sau S.C. STPT S.A. sunt în pragul falimentului. Ca o consecință a acestei politici, populația rămâne fără apă caldă la robinet iar transportul public este dezastruos.”, mai spun pesediștii.

LĂSAȚI UN MESAJ