5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Şeful mascaţilor din SAS Timiş, recompensat cu salariu de merit pe următoarele 6 luni! Ce a hotărât comisarul-şef Daniel Milincu să facă cu banii

Conducerea Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului (IPJ) Timiş a validat, la sfârşitul săptămânii trecute, lista cu propunerile de ofiţeri şi agenţi care, în următoarele 6 luni, vor fi recompensaţi cu salarii de merit.

Adică un spor de excelenţă cuprins între 30 şi 50% din salariul de bază, ce se adaugă la venitul lunar, proporţia maximă fiind acordată, de regulă, persoanelor merituoase care deţin funcţii de conducere.

Alături de poliţiştii descurcăreţi, abonaţi la salariile de merit prin metoda autopropunerii, pe lista ofiţerilor care, în următoarele luni, vor avea pe fluturaş cu până la 50% mai mulţi bani, se numără, în premieră, şi şeful Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, comisarul-şef Nicolae Boia, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarul şef Petru Rumega, dar şi şeful Serviciului Acţiuni Speciale (SAS), comisarul şef Daniel Milincu.

Pentru a contura faptul întocmirea listei cu “merituoşicontinuă fie unul dintre cele mai bine păzite secrete ale IPJ Timiş, trebuie spunem antrenorul şi şeful mascaţilor din Timiş, Daniel Milincu, a prins această recompensă la nu mai puţin de 4 ani după ce echipa de intervenţie a SAS Timiş a fost declarată una dintre cele mai bune din ţară, după cele din Bucureşti şi Constanţa.

De altfel, dintr-o maximă solidaritate de grup, Daniel Milincu a decis ca partea de excelenţă din salariul său, în următoarele 6 luni, fie împărţită cu toţi luptătorii din cadrul SAS Timiş.

2 COMENTARII

  1. felicitari Daniel Milincu…ramai acelasi om pe care l-am cunoscut acum mai bine de 10 ani….si chiar mai mult…arati ca stii ce este un lider…si anume un exemplu pus in practica pentru oamenii lui…respect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim

Vineri, 26 aprilie, între orele 10-12 vor avea loc lucrări la Stația de Tratare a Apei din Hitiaș. Pe durata intervenției se va întrerupe...

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Citește și :