Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: Două săptămâni de carantină naţională ar face minuni

62

Două săptămâni de carantină naţională are „face minuni”, crede Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Aceasta a vorbit la Digi FM despre beneficiile unei astfel de măsuri, dar şi despre teama românilor, care ar fi de înţeles.

„Perioada de incubaţie a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan, citată de Digi 24. Secretarul de stat a arătat că noile restricţii valabile la final de săptămână au avut efecte pozitive, scăzând numărul infectărilor cu SARS-CoV-2. Însă, ea înţelege că o carantină pe termen lung sperie oamenii, de aceea face apel la evitarea aglomeraţiilor care ne expun la situaţii de risc.

„Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conştienţi să evităm acele aglomeraţii care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi şi în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai uşor manageriate. Am spus şi repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să ştim ce este bine de făcut şi ce nu”.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.