Seară magică la Timișoara: avocații cântă pentru copiii sărmani

188

Avocații din instanțele timișene dezbracă, miercuri, robele și se pun pe cântat. Cu Centenarul în minte și dorința de a face sărbătorile mai frumoase pentru copiii sărmani, Corul Avocaților urcă din nou pe scenă.

Corul Avocaților din Timiș, constituit în anul 2016, și-a reluat activitatea și va oferi timișorenilor un spectacol de excepție, dar și multă bucurie unor copii cu care soarta nu a fost prea darnică.

”Concertul din acest an, aflat deja la cea de-a treia ediție, va marca Centenarul Marii Uniri prin solidaritatea din rândul colegilor, precum și prin cea a generosului public timișorean. Donațiile colectate cu ocazia edițiilor precedente au ajutat mulți copii nevoiași prin intermediul Fundației United Way, fapt care ne motivează să susținem cu entuziasm un nou concert sub bagheta doamnei dirijor Codruța Niculescu. Cu emoție în suflet și în glas vom primi publicul într-o atmosferă unică, sub cupola Bisericii, pentru a ne bucura unii de alții, dar și pentru a însenina frunțile unor copii care au nevoie de sprijin”, a declarat inițiatorul corului, av. Paul-Filip Ciucur.

Concertul din 2018 are loc miercuri, 12 decembrie, de la orele 19.00, la Biserica Romano-Catolică Elisabetin din Timișoara (Piața Bălcescu).

Alături de Corul Avocaților din Timiș va colinda un grup vocal format din 50 de copii din Timișoara și din satele din jur, reuniți special pentru promovarea cauzei sociale a evenimentului. Publicul va avea ocazia să îl asculte, de asemenea, pe basul Gelu Dobrea, solist la Opera Națională Română din Timișoara.

Intrarea este liberă, donațiile se pot face direct în timpul concertului sau în contul bancar în lei al Fundației United Way România (RO65 RZBR 0000 0600 1119 8261, Raiffeisen Bank), partener charity al evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.