5.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Se reintroduc orele speciale de cumpărături pentru persoanele în vârstă

Persoanele în vârstă din Polonia vor putea din nou să facă cumpărături fără a intra în contact cu restul populaţiei, magazinele fiind rezervate pentru ei timp de două ore zilnic, a anunţat sâmbătă premierul polonez Mateusz Morawiecki.

La fel ca şi în cazul primului val de pandemie în primăvară, persoanele cu vârsta peste 60 de ani vor putea face cumpărături între orele 10 şi 12 în magazinele alimentare şi farmacii, a spus Mateusz Morawiecki, cerându-le seniorilor să se protejeze şi să rămână acasă.

Noile măsuri vor intra în vigoare pe 15 octombrie și au fost luate în urma unei creşteri-record a numărului de infectări, relatează agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

„Încercăm să stabilizăm situaţia, încercăm să reducem dinamica creşterii deceselor”, a declarat premierul.

Din cauza unei creşteri record a contaminării, și purtarea de măşti în spaţiile publice este obligatorie în toată Polonia începând de sâmbătă. „Al doilea val a sosit şi trebuie să îl contracarăm cu fermitate”, a declarat vineri Morawiecki, explicând că întreaga ţară de 38 de milioane de locuitori va fi de acum considerată o „zonă galbenă”.

Sâmbătă, la Varşovia, câteva sute de persoane care se opun obligativităţii purtării măştii şi neagă existenţa unei pandemii s-au adunat în centrul oraşului pentru a protesta față de noile restricţii.

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că Polonia a înregistrat un număr record de 5.300 de infectări cu COVID-19 şi 53 de decese, ceea ce ridică bilanțul total la 121.638 de cazuri şi, respectiv, 2.972 de decese.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Citește și :