Se deschide sezonul teraselor… amendate!

170

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială efectuează permanent verificări privind deținerea documentelor necesare în cazul societăților comerciale supuse autorizării conform Ordonanței Guvernului 99/2000 aprobată de Legea 650/2002 de pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, în primele patru luni ale anului, s-a verificat cu precădere existența acordului de funcționare emis de Primăria Timișoara. Până la ora actuală a fost controlat un număr de 1059 comercianți.

Pentru lipsa acordului de funcționare au fost întocmite un număr de 130 procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în valoare totală de 48.500 lei, reprezentanții societăților comerciale urmând a fi reverificați pentru a se stabili dacă au intrat în legalitate, conform îndrumării polițiștilor locali.

Controlalele pe această linie continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.