Scrisoare deschisă adresată Doamnei ministru al educației naționale și Domnului prim-ministrul al Guvernului României

2023

Stimați destinatari ai acestei scurte scrisori deschise,

În calitate de părinte a doi copii școlarizați și de cadru didactic universitar la o facultate de drept, cu o vechime neîntreruptă la catedră de peste 20 de ani, Vă adresez câteva rugăminți și câteva îndemnuri.

Odată cu încheierea stării de asediu, decidenții politici ai zilelor noastre – din rândul cărora și Domniile Voastre faceți parte – au hotărât ca România să intre în starea de alertă, o situație pretins excepțională, pe care Constituția nu o consfințește și în timpul căreia, potrivit celor statuate deja de Curtea noastră Constituțională, nu poate fi restrâns exercițiul drepturilor și al libertăților individuale sau colective.

Prin Legea cu nr. 55/2020 și, în aplicarea ei, prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020, v-ați grăbit, alături de un Parlament neglijent și cu complicitatea unui Președinte al României dezinteresat de drepturile și libertățile concetățenilor săi, să restricționați disproporționat și în afara unei clare și obiective necesități, exercițiul dreptului la învățătură al preșcolarilor, al elevilor și al studenților României. Art. 5 alin. (3) teza a II-a din Legea cu nr. 55/2020 stabilește faptul că, printre „măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc” se regăsește și aceea a restrângerii sau interzicerii „unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice (…), în spații închise”. Actelor normative citate mai sus li se adaugă Ordinele ministrului educației naționale cu nr. 4259, 4266 și 4267/2020. Pare-se că pe acestea se sprijină actualul model al desfășurării învățământului, în sistem on-line.

Îmi permit să reamintesc Domniilor Voastre următoarele:

(i) că dreptul la art. 32 alin. (1) din Constituția României stabilește faptul că „Dreptul la învățătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucție şi de perfecționare”; la rândul său, alin. (5) al aceluiași text adaugă deloc întâmplător următoarele: „Învăţământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”;

(ii) că numai pe perioada stării de urgență (și a celei de asediu), prevăzute de art. 93 din Constituția României, putea fi restrâns exercițiul dreptului la învățătură, în consonanță cu conținutul art. 53 din aceeași Constituție;

(iii) că starea de alertă este o stare excepțională care nu se bucură de consacrare constituțională, fiind imaginată de legiuitorul nostru sub-constituțional (organic) ca o a treia stare excepțională, alături de starea de urgență și cea de asediu, ceea ce echivalează cu o completare a Constituție, împrejurare impardonabilă în ambientul unui sistem juridic normativ ierarhizat, specific statului de drept;

(iv) că art. 14 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene afirmă într-o manieră categorică faptul că „Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă”;

(v) că art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispune cu claritate faptul că „Nimănui nu i se poate refuza dreptul de instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și al învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ (…)”;

(iv) că România – în calitate de parte semnatară a Cartei, dar și a Convenției mai sus menționate – nu a notificat depozitarului instrumentelor de ratificare de către țara noastră a celor două documente internaționale, în privința intenției sale de a deroga de la respectarea, în privința cetățenilor proprii, a drepturilor listate de aceste două documente, printre care, așa cum am văzut în cele de mai sus, se găsește și dreptul la educație, la instrucție profesională și la învățătură. Bucureștiul a recurs la această notificare numai în privința stării de urgență, care însă nu acoperă și etapa stării de alertă, în considerarea căreia Statul Român ar fi trebuit să recurgă la o nouă și distinctă notificare, cu aceeași semnificație juridică a derogării de la rigorile Cartei și, respectiv, de la cele ale Convenției mai sus menționate, însă nu a făcut-o.

Față de cele mai sus arătate, este evident faptul că restrângerea exercițiului dreptului la educație, instrucție și învățătură, pe parcursul perioadei de alertă, este nelegală, neconstituțională și contrară angajamentelor asumate de România față de partenerii săi europeni.

Nu am reprodus în acest loc conținutul tuturor dispozițiilor constituționale citate mai sus, convins fiind de faptul că Dumneavoastră, în calitate de premier și ministru abilitat cu gestiunea educației naționale a Poporului meu, cunoașteți foarte bine Constituția României.

Dincolo de cele câteva argumente pe care mi-am permis să vi le transmit pe această cale, aș mai avea câteva întrebări pentru Domniile Voastre:

1. Credeți că învățământul de tip on-line este un veritabil învățământ, care ar putea pregăti viitori medici, ingineri, magistrați sau tineri capabili să promoveze în condiții convingătoare un examen de capacitate sau unul de bacalaureat?

2. Credeți că un învățământ de tip on-line respectă standardele de calitate, dictate de lege și supravegheate de A.R.A.C.I.P. și A.R.A.C.I.S.?

3. Credeți că toți părinții copiilor obligați să urmeze școala în regim on-line au talente pedagogice, care să le permită să suplinească absența fizică – pentru un interval de 4, 6 sau 8 ore de curs – a dascălilor acestor copii?

4. Credeți că atâta timp cât instanțele judecătorești și-au reluat activitatea, multe din magazine s-au redeschis și mulți dintre concetățenii mei au luat calea străinătății spre a-și (re)găsi un loc de muncă, de pe urma căruia să-și poată întreține copiii (elevi sau studenți, astăzi în on-line), școlile chiar trebuiau să rămână în integralitate închise?

5. Credeți că învățământul on-line este accesibil tuturor elevilor și studenților acestei țări, care în mai toate clasamentele internaționale apare ca fiind una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene?

6 Credeți că prezența acestei epidemii ar trebui să ne sperie într-un asemenea hal, încât, după două luni de stare de urgență, să continuăm cu această idee stupidă a renunțării la școala tradițională și a înlocuirii ei cu un surogat care – cantitativ și calitativ – nu poate produce absolvenți de la care să așteptăm prea multe?

7. Nu credeți că lipsa de eficiență a sistemului de învățământ on-line a fost implicit recunoscută de Domniile Voastre, în condițiile în care materia predată astfel, în semestrul al II-lea al claselor a VIII-a și a XII-a, a fost pur și simplu „scoasă” din programa aferentă examenelor de capacitate și de bacalaureat?

V-aș ruga să reflectați la aceste întrebări, dar și la aspectele de nelegalitate, de neconstituționalitate ori de neconvenționalitate pe care vi le-am semnalat. Gândiți-Vă doar la faptul că mulți dintre copiii și tinerii României, din motive de sărăcie sau pur și simplu din rațiuni tehnice, nu au cum să acceseze învățământul de tip on-line. Încercați deci să schimbați câte ceva. Vă cer să dați dovadă de bărbăție și să nu amputați șansele unei generații.

LĂSAȚI UN MESAJ