17.2 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Scriitorul și editorul Nicolae Tzone — Laureatul anului 2023 al „Premiului Petre Stoica”

Fundația Pax 21, în parteneriat cu Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și Primăria Jimbolia, acordă, începând cu anul 2011, „Premiul Petre Stoica”.

Premiul se acordă, pentru întreaga activitate literară, scriitorilor și oamenilor de cultură care s-au intersectat cu personalitatea și opera lui Petre Stoica. Laureații „Premiului Petre Stoica” au fost, în ordine cronologică, Șerban Foarță, Dorin Tudoran, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Ileana Mălăncioiu, Ion Barbu, Nora Iuga, Adam Puslojič, Marcel Tolcea și Cornel Ungureanu.

Pentru anul 2023, Juriul a hotărât ca „Premiul Petre Stoica” să îi revină poetului și editorului Nicolae Tzone, directorul editurii Vinea, pentru contribuția substanțială adusă la revalorizarea literaturii românești de avangardă și a operei lui Petru Stoica.

În cursul zilei de sâmbătă, 13 aprilie a.c., o ceremonie de comemorare a avut loc la mormântul poetului și la Muzeul Presei din Jimbolia, prilej cu care a fost rememorată activitatea lui Petre Stoica.

Ceremonia de acordare a premiului lui Nicolae Tzone și de lansare a două volume semnate de versuri ale lui Petre Stoica, apărute la editura Vinea în condiții grafice deosebite, va avea loc la finele lunii septembrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :