SCM Poli, primul meci acasă în play-off. Duelul cu Călărași, fără Sadoveac

28

SCM Politehnica susține, miercuri, primul meci pe teren propriu, în play-off. După eșecul din prima rundă, de la Constanța, alb-violeții speră la un succes în fața celor de la Dunărea Călărași. Timișorenii abordează meciul fără Sadoveac (foto), accidentat.

Interul dreapta va lipsi două sau trei săptămâni, din cauza unei întinderi a ligamentului de la genunchi, care l-a ținut deoparte și de cele două jocuri ale Naționalei, cu Lituania. În schimb, va reveni sârbul Orbovic.

„Din păcate, nu-l putem folosi pe Marius Sadoveac, care s-a accidentat în meciul anterior, la Constanța. Îmi pare rău pentru el, deoarece a prins o perioadă excelentă; revine, însă Orbovic, pe partea aceea, și sper să ne ajute la fel de mult. Trebuie să luptăm în fața unei echipe foarte bune a campionatului actual, dar dacă vom evolua la fel ca în partida cu CSM București, de pe teren propriu, sigur vom câștiga. Constanța pare să fie favorită la primul loc, însă pentru cel de-al doilea ne batem toate celelalte trei echipe, CSM, Călărași și Poli”a spus Pero Milosevic, înaintea jocului cu Călărași.

Căpitanul Cristian Fenici speră ca echipa sa să se impună și apoi să lege victoriile pe teren propriu. „Am intrat în play-off fără puncte, ceea ce cred eu e nemeritat și reprezintă un dezavantaj pentru a lua o medalie. Este foarte greu să mai ajungem la primul loc în seria noastră, dar pentru locul 2 avem șanse. Vrem să câștigăm toate meciurile de acasă și apoi să câștigăm și la Călărași și la CSM. Ne dorim să terminăm cât mai sus, nu ne-am oprit la cucerirea Cupei României, ci ne dorim să câștigăm de cât mai multe ori și în campionat”, a apreciat Fenici.

Duelul cu Dunărea, din etapa a doua a play-off-ului, are loc de la ora 17:00, în Sala „Constantin Jude”.

LĂSAȚI UN MESAJ