Schimbări majore la Spitalul Municipal Timișoara! O clinică importantă își schimbă înfățișarea

354

Ambulatoriul Clinicii ORL a Spitalului Muncipal Timişoara ar putea fi extins, cu fonduri europene.

Primăria Timișoara a pregătit un proiect ce vizează printre altele modernizarea sălilor de așteptare, reamenajarea și dotarea cu echipamente a cabinetelor de consultații, izolarea fonică a cabinetului de audiometrie şi organizarea circuitelor funcţionale. Proiectul urmează să fie depus în vederea obţinerii de fonduri europene.

Tot cu bani de la Uniunea Europeană, Primăria Timișoara vrea să modernizeze blocul operator al Clinicii ORL, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Viceprimarul Dan Diaconu a precizat că Spitalul Municipal Timișoara își propune să atragă numai prin programul transfrontalier o finanțare europeană de cinci milioane de euro. În prezent, aici se lucrează la faţadă şi se montează un lift, pentru ca bolnavii să nu mai fie căraţi cu targa pe trepte.

LĂSAȚI UN MESAJ