17.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Schemă de minimis pentru spitalele orășenești din Timiș

Spitalele orășenești din județul Timiș pot accesa fonduri prin schema de minimis. Măsura este una în premieră pentru județul nostru. Fondurile, puse la dispoziția unităților medicale de Consiliul Județean Timiș, prin achiziția de echipamente medicale.

În cadrul programului se pot înscrie spitalele din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Conform ghidului, nu se vor aloca fonduri pentru activități începute sau finalizate la data încheierii contractului de finanțare.

„Pentru o distribuție transparentă a banilor, instituția a realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate. Suma maximă ce poate fi accesată este de 200.000 euro. Termenul până la care unitățile sanitare pot depune cererile și documentele necesare este 28 iunie”, a transmis CJ Timiș.

„Am implementat măsura în urma consultărilor cu autoritățile locale. Este cunoscut faptul că acestea nu pot face față la toate cheltuielile pe care le presupune dotarea cu echipamente medicale, iar aici este datoria noastră să intervenim. Schema de minimis ne dă siguranța că banii vor ajunge acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, în mod transparent”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Anunțul privind accesarea fondurilor prin schema de minimis poate fi consultat, aici

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Alfred Simonis arată steagul alb celor de la USR și nu dorește conflicte | VIDEO

Deși încă nu este în mod oficial și formal președinte al Consiliului Județean Timiș, alesul Alfred Simonis este foarte activ în plan politic local....

Citește și :