Scandalul TeleormanLeaks continuă. RISE Project publică imagini cu măcelul vânătoresc al liderilor PSD

300

„Ghici cine a participat la măcel?”, este anunţul unei noi dezvăluiri RISE Project în cazul celebrelor TelromanLeaks. Publicaţia a postat pe Facebook mai multe înregistrări de la o partidă de vânătoare organizată în Teleorman.

Potrivit înregistrărilor, la acest eveniment au participat mai mulţi lideri PSD dar si acţionari şi directori din cadrul Tel Drum. RISE Project anunţă că urmeaza episodul II din TeleormanLeaks, intitulat „Vânătorul Roşu”.

În imaginile postate se pot vedea mai mulţi mistreţi împuşcaţi, modul în care sunt organizaţi gonacii dar şi un ritual vânătoresc, la care participă preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.

„Şepcile jos la fotografie, nu?”, întreabă unul dintre vânători. „Şepcile jos, daţi-vă şepcile jos!”, este îndemnul unuia dintre lideri.

Cine sunt politicienii care apar in înregistrare

Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, fost preşedinte al CJ Teleorman.
Dan Nica, europarlamantar PSD, fost ministru şi parlementar PSD.
Marian Oprişan, preşedinte al CJ Vrancea.
Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al CJ Constanţa.
Dumitru Buzatu, preşedinte al CJ Neamţ.

Paul Stănescu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, fost preşedinte al CJ Olt.
Adrian Tutuianu, senator, fost ministru şi preşedinte al CJ Dâmboviţa.
Constantin Niţă, fost ministru şi deputat PSD.
Alexandru Frătean, fost senator şi fost secretar de stat în Ministerul Economiei.
Ioan Mang, vicepreşedinte al CJ Bihor, fost ministru al Educaţiei.
Aurel Soporan, senator PSD.
Vasile Gliga, lider PSD Mureş, fost deputat PSD.
Costel Comana, milionar.
Petre Pitiş, director general Tel Drum.

„Cu câinii să vină în faţă!”

„Cu câinii să vină în faţă, să scoată mistreţii pentru noi. O zi minunată”, spune unul dintre vânători.

În imagini apar câinii care muşcă dintr-un mistreţ doborât, sub îndemnurile vânătorilor.

„Eu i-am dat-o”

„Mă, da i-ai dat-o, mă! Tu i-ai dat-o?”, îi spune un vânător lui Petre Pitiş, directorul general Tel Drum. În imagini este un mistreţ omorât.

„Eu i-am dat-o”, confirmă Pitiş, care râde cu poftă. El se pune în poziţie de fotografie pentru a imortaliza momentul cu trofeul ucis.

sursă poze: RISE Project

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.