Imediat după Anul Nou a făcut vâlvă în orașul nostru o știre ce se dorea a fi senzațională. La una dintre cele mai reputate școli din oraș s-ar fi instaurat neregulile grave, care zădărnicesc procesul de învățământ. Ca la orice știre locală, poate că într-o zi-două, ecourile s-ar fi stins de la sine. Dar „explozia bombei” avea să capete o amploare nebănuită, odată cu preluarea, pe nemestecate, a știrii de către o televiziune cu difuzare națională.
Dar despre ce este vorba, pe scurt? La „Liceul de Chimie” (cum era cunoscut pe timpuri actualul Liceu Tehnologic „Azur”) s-ar fi petrecut „scene incredibile”, descrise ca de-a dreptul apocaliptice. Principala acuzație era aceea că profesoara Camelia Moț, directoarea instituției de învățământ, a organizat un parastas într-una din sălile de clasă. Prezentat ca o mare crimă împotriva umanității, faptul era descris ca fiind ceva deosebit de grav. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa cum au fost prezentate „pe repede-nainte”.
Redacția noastră a mers la fața locului pentru a vedea ce și cum stă treaba cu scenele descrise ca „incredibile”. Am dorit să luăm ascultăm „la rece” opiniile celor două părți care ar fi fost implicate în „scandal”. Dar realitatea, ca și adevărul, de cele mai multe ori se află… cam la mijloc. Doar că în acest caz mijlocul nu este deloc la jumătatea distanței dintre cele două puncte… de vedere. În timp ce directorul Camelia Moț a avut răbdarea și timpul necesar să discute liber și să explice tot ce poate fi demn de luat în seamă în acest caz, cealaltă parte, cea care acuză, a dispărut ca prin farmec. Acuzațiile vin de la o entitate fără imagine sau formă, care nu este reprezentată de nimeni. Adică „lăclămația” a fost semnată anonim, de un grup de „tovarăși” cu chip amorf.
Se spune, în știrea apărută la televiziune, că ar fi fost organizat un parastas într-una din clase. Sau, conform altor surse, „chiar într-o încăpere în care elevii învață”.
Realitatea este de fapt mult mai simplă.
E adevărat, a avut loc o comemorare și s-a rostit o scurtă rugăciune în memoria mamei profesoarei. Dar nicidecum într-o sală de clasă și nici măcar în timpul programului de învățământ. Pomenirea a avut loc într-o chicinetă de lângă birourile administrative, unde elevii nu au acces. Este o mică sală de mese, cu câteva scaune, unde profesorii se mai adună la discuții la o cafea, un ceai sau pentru a lua micul dejun. Procesul de învățământ nu a fost tulburat cu nimic, întrucât totul se întâmpla cam după ora 15, când nu mai erau ore. Slujba de comemorare a fost ținută de un preot și a durat mai puțin de un sfert de oră, în prezența a patru sau cinci persoane (oricum, mai mulți nu ar fi putut intra în încăpere). Iar alte trei era dincolo de ușa încăperii, pe hol. Totul a fost însoțit de un platou cu câteva prăjituri. Nu pare nimic subversiv în acest eveniment sau în fursecurile aduse. Să recunoaștem că majoritatea din noi au luat parte, între colegi, la astfel de evenimente, mai triste sau mai fericite. Încă din primele clase cei mici sunt învățați să aducă pungi cu bomboane de ziua lor. Iar, mai apoi, adulții, în colectivitățile lor, împărtășesc bucuriile ori durerile cu cei apropiați. Este o formă de coeziune socială absolut normală. Colegii se adună la o nuntă, la un botez sau la o înmormântare.
Poate că cei care au umblat cu pâra în acest caz s-au numărat printre cei neinvitați la comemorarea în cadru restrâns. Acolo au fost doar colaboratorii cei mai apropiați ai profesoarei încriminate.
Oare prezența preotului să fi stârnit mânia proletară și oprobiul public? Deja de multă vreme normalitatea redobândită în 1989 a permis, din nou, preoților să predea ore în școli. Și ei pot fi — și sunt — membri ai corpului didactic, ca, de altfel, personalul laic.
Ba chiar mai mult de-atât, se știe că unele școli cu posibilități financiare mai mari au permis construirea sau amenajarea unor capele sau săli pentru trebuințele sufletești ale elevilor. Acolo oricine elev sau dascăl poate să se reculeagă și să-și adune gândurile, dacă este o persoană credincioasă.
O altă acuză, ce se dorește a fi extrem de gravă și este prezentată ca fiind ceva de o periculozitate nemaivăzută, care ar fi perturbat grav procesul de învățământ, este de-a dreptul hilară. Ar merita cel mult un zâmbet, dacă nu ar arăta nivelul scăzut de empatie al celor ce nu văd nimic bun în grija față de animale.
„Acuzatul” este un cățeluș, cât o mâță, ce mai vine uneori, împreună cu stăpâna sa, la școală. Dar stă cuminte în birou și nicidecum nu se plimbă pe birourile profesorilor. De fapt, nici nu are acces acolo. Animăluțul chiar este o mică vedetă, apărând cu ceva timp în urmă ca mascotă în documentația ce însoțea dosarul elevilor ce participau la programe de ecologie și protejarea mediului. „Dulăul” cât un ghem, echipat cu halat alb și cu ochelari de protecție, apare în fotografiile elevilor de la specializarea de „protecția mediului”. Atunci n-a deranjat pe nimeni. Dimpotrivă, a atras atenția și simpatia multora, chiar și a partenerilor de peste hotare ai elevilor.
Și alte capete de acuzare au mai fost ridicate împotriva profesoarei Camelia Moț. Dar toate au la gradul de seriozitate al celor de mai sus.
Inspectorul Școlar General al județului Timiș, Marin Popescu, a trimis o comisie de cercetare prealabilă la Liceul „Azur”. Dar până la un rezultat final nu are rost să vorbim, în avans, despre ce va consemna sus-menționata comisie.
Doamna Carla Murariu, reprezentantă a Comitetului de părinți pe școală și membră în Consiliul de administrație al liceului, a ținut să ne spună: „Mă declar împuternicită de către părinți (în ultimele două zile am tot luat legătura cu aceștia). Sunt câte doi părinți reprezentativi de la fiecare clasă, iar în comitetul reprezentativ suntem 16. Și toți își exprimă clar susținerea față de doamna director. De la clasele a noua, care sunt doar în primul an aici și au apucat să-și dea seama cam cum decurg lucrurile, până la părinții elevilor de clasa a douăsprezecea, toată lumea este de-a dreptul oripilată, ca să nu folosesc alt cuvânt, de tot ce se întâmplă. Din punctul nostru de vedere, al părinților, este o mizerie. Nu găsim altceva ca să îngropăm un om decât lucruri ce sunt (din punctul nostru de vedere) absolut firești, umane și normale. Mai putem rămâne umani? Să-ți dorești să ataci un om exact acolo unde știi că-l doare cel mai tare, în punctul cel mai sensibil, să te legi de memoria unui părinte sau să-i ataci copilul este ceva ce nu ne poate durea mai tare.
Suntem un popor creștin, majoritatea din noi ortodocși. Aș vrea să știu dacă printre persoanele care au făcut aceste reclamații sau sesizări se află măcar una singură care a văzut o comemorare în familie. Nu s-a dus niciodată să ofere o prăjiturică, pe un platou, colectivului în care activează? Știm clar că se practică peste tot, inclusiv la o zi de naștere. Cu atât mai mult atunci când se ajunge la o comemorare. La fel se procedează absolut peste tot. Nu văd de ce trebuie să mânjim memoria cuiva… Ai puțin respect și puțină decență!”.
Directorul acuzat de fapte atât de grave are și un punct de vedere personal, pe care-l redăm aici. Discuția a fost mult mai lungă și va putea fi vizionată și ascultată în interviul video ce va apărea pe site-ul nostru, la sfârșitul acestei săptămâni.
Iată ce spune, succint, profesorul Camelia Moț:
„Punct de vedere cu privire la campania de denigrare. În urma informațiilor apărute în presă, în data de 4 ianuarie 2022, doresc să fac următoarele precizări:
În data de 9.11.2021 am hotărât să fac un gest de recunoștință față de colegii care mi-au fost alături în momente dificile, prin a-i invita, pentru 10 minute, la sfârșitul programului de lucru, la comemorarea mamei mele, în limitele impuse de normele sanitare în vigoare — inclusiv prin faptul că toate cele 7–8 persoane care au participat au fost vaccinate și au purtat măști sanitare. După cum se poate observa și în înregistrarea produsă pentru presă, comemorarea a avut loc într-o cameră mică, din zona administrativă a școlii, unde în general colegii din administrativ iau pauza de masă.
Informația cu privire la faptul că ar fi vorba despre un „parastas desfășurat într-o sală de clasă” este complet eronată. Zona administrativă a școlii se află la un alt etaj față de sălile de clasă, iar elevii școlii își terminaseră programul în ziua respectivă.
2. În privința relatării din presă, ce face referire la spălarea parbrizului automobilului propriu de către un coleg, vreau să menționez că am aflat de acest acest gest ulterior. Domnul portar Drăguț Florin, din proprie inițiativă și spirit de colegialitate, uneori înlătură frunze sau resturi de pe mașinile din parcarea școlii, atât a mea, cât și a altor colegi, fapt pentru care îi suntem recunoscători. Sub nicio formă, contrar relatării din presă, nu i s-a cerut vreodată acest lucru.
3. În legătură cu sugestia pe care am făcut-o diriginților claselor de seral, intenția a fost de a implica și elevii adulți, de la învățământul seral, în activitățile și proiectele de grup ale școlii, cu ajutorul materialelor aduse de aceștia. Recomandarea mea a fost ca diriginții să organizeze împodobirea a câtorva săli de clasă pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă, iar apoi, în spiritul ecologic specific liceului nostru, elevii să planteze materialele ecologice rămase în parcul școlii, ca activitate de grup. Nicidecum nu am solicitat contribuții de ordin financiar elevilor sau părinților. De altfel, se poate observa, în istoricul activităților noastre, că instituția pe care o conduc se bucură de sprijinul diverselor companii și organizații non-profit, care au oferit, de-a lungul timpului, donații de ordin material menite să sprijine actul educațional și să sporească apartenența la comunitate a elevilor.
4. Referitor la animalul de companie propriu, Amy, în urmă cu ceva timp, atât eu, cât și colegii am hotărât că este oportun să-i atribuim rolul de mascotă a școlii în vederea promovării liceului. În acest scop, Amy a fost fotografiată în diferite ipostaze amuzante pentru câteva dintre materialele de promovare a liceului, inclusiv pentru canalele de socializare. Se poate evalua că această decizie a fost una pozitivă pentru imaginea școlii, atât din feedback-ul de pe rețelele de socializare, cât și din reacția elevilor și a părinților acestora.
Pentru sănătatea animalului, acesta nu este adus în instituție decât atunci când este absolut necesar, iar colegii nu sunt obligați să o plimbe pe Amy în parcul școlii, contrar informațiilor apărute în presă.
În final, doresc să adaug că este regretabil faptul că, în căutarea senzaționalului de către presă, s-a recurs la publicarea unor informații care nu numai că sunt neadevărate, ci chiar calomnioase, menite să lezeze nu doar demnitatea propriei mele persoane, dar și a colegilor mei, care contribuie în egală măsură la îndeplinirea actului managerial și a celui educațional.
Imaginea portretizată de presă este contrară realității. Spiritul de comunitate, egalitatea în procesul de decizie și colegialitatea sunt câteva din principiile manageriale în care credem, iar dovada poate fi descoperită în istoricul de activități, în calitatea colaboratorilor externi, dar și în rezultatele instituției pe care o conduc.
5.01.2022
Prof. Camelia Moț
