Scandal imens într-un penitenciar. Directorul, acuzat că a întreținut relații intime cu subordonatele

510

Corpul de control al ministrului Justiţiei a făcut un control la Penitenciarul Vaslui, unde sunt aduse acuzaţii grave conducerii unităţii. Directorul închisorii este acuzat printr-o scrisoare publică de relaţii nepotrivite cu angajatele şi abuzuri împotriva subordonaţilor.

Penitenciarul Vaslui se află în centrul unui scandal uriaş, conducerea unităţii fiind acuzată de abuzuri şi de folosirea funcţiei în scop sexual. O scrisoare publică a fost transmisă, în numele sindicaliştilor Penitenciarului Vaslui, presei locale, prin intermediul căreia sunt aduse la cunoştinţa opiniei publice aspecte grave ce s-ar petrece în incinta Penitenciarului Vaslui. Scrisoarea deschisă vine la doar câteva zile de la finalizarea controlului efectuat de Corpul de Control al Ministerului Justiţiei la Vaslui.

În ciuda acuzaţiilor grave aduse, directorul Penitenciarului Vaslui nu a dorit să ofere un punct de vedere, singura reacţia oficială venită din partea instituţiei fiind aceea că se aşteaptă concluziile controlului efectuat. Până când nu vor fi finalizate concluziile Corpului de Control, conducerea închisorii din Vaslui apreciază inoportună o intervenţie pe fondul acestui scandal. Reprezentanţii Penitenciarului au ţinut, totuşi, să sublinieze că, de fapt, verificările efectuate de Corpul de Control s-au încadrat în planificările periodice de control, care se realizează, de regulă, o dată la trei ani.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.