Saracens își face echipă pentru Europa!

102

Campioana României la rugby continuă campania de mutări importante. După ce și-a adus un antrenor cu palmares impresionant, SCM Timișoara Saracens s-a întărit cu trei oameni importanți: Luke Samoa, John Leiataua, William Helu.

Timișoara a dat o primă lovitură pe piața transferurilor; și nu orice lovitură ci una importantă. Campioana le-a furat de sub nas rivalei CSM Știința Baia Mare doi dintre titularii de bază. Fundașul Luke Samoa, internațional român este principalul marcator al maramureșenilor și a părăsit gruparea din nordul țării ajungând după, doi ani de încercări, în Banat. Alături de el a venit un alt băimărean, australianul John Leiataua, un centru care și-a rupt contractul cu ”zimbrii”.

Al treilea nume sosit la Timișoara este un centru din naționala Tonga, William Helu.  A jucat ultima oară la adversara Timișoarei din Challenge Cup, Edinburgh Rugby. Cu cei trei Timișoara doar a deschis campania de transferuri, iar în zilele următoare vor mai urma două-trei nume.

”Sunt jucători foarte experimentați și într-o stare fizică foarte bună. Au jucat la niveluri diferite și cred că vor fi reale plusuri pentru echipă. Sunt impresionat de acești jucători care au venit, ei fuseseră aduși de club înaintea mea. Sunt mulțumit de lotul care îl voi avea la dispoziție, sigur mai este de muncă”, s-a exprimat antrenorul Matt Williams.

Luke Samoa – 29 ani, fundaș și mijlocaș la deschidere, a evoluat la Brisbane și CSM Știința Baia Mare, component al naționalei României. Williams Helu – 31 ani, joacă centru/aripă, este component al naționalei Tonga și a evoluat pentru London Wasps, Bristol și Edinburgh Rugby. John Leiataua – 26 ani, joacă centru, a evoluat la Melbourne, Mountie, Watsonians, CSM Știința Baia Mare.

”Aș vrea să le mulțumesc celor de aici că mi-au acordat această șansă de a juca aici. Sunt două echipe valoroase, sper să cresc împreună cu echipa. Nu cred că vor fi meciuri speciale contra celor din Baia Mare”, a completat Samoa.

Pe de altă parte gruparea din Ronaț s-a despărțit de pilierul Edmund Aholelei. Iar în zilele următoare mai sunt așteptate alte câteva despărțiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.