Șapte judete din România, printre care și Timiș, au fost incluse de Germania pe lista zonelor de risc

Ministerul Afacerilor Externe anunță că seara trecută autorităţile Republicii Federale Germania au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul german, ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc”.

Urmare noilor decizii adoptate, şapte judeţe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc.

Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august, precizează MAE.

“Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista ‘zonelor de risc’ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecţia cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autorităţile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, autorităţile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolării la domiciliu. Indiferent de opţiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Măsura auto-izolării la domiciliul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura auto-izolării până la primirea rezultatului testului”, se arată în comunicatul MAE.

Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o ‘zonă de risc’ (inclusiv din cele şapte judeţe menţionate) sunt obligate să completeze un formular de localizare.

Informaţii cu privire la noua măsură de actualizare a ‘zonelor de risc’ prin includerea în listă a unor judeţe din România sunt disponibile la:

https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html (lista completă şi actualizată a zonelor de risc).
Sursa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Panică la vârful USR Timiș! După Dominic Fritz, aflat la mâna Justiției, Paula Romocean riscă, și ea, să-și piardă funcția de viceprimar al Timișoarei 

Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, aflată în proces cu Agenția Națională de Integritate (ANI), încearcă să suspende judecata prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate la...

Comuna din Banat care a dat lovitura! Locuitorii acesteia își încălzesc locuințele cu apă geotermală

Localitatea Lovrin din județul Timiș este prima comună din România în care apa geotermală este folosită pentru încălzirea locuințelor în sistem centralizat. „Am ajuns prințesă...

Citește și :