13.3 C
Timișoara
luni 7 octombrie 2024

Sancțiuni de 53.500 lei la șantiere, terenuri neîntreținute și abandon de deșeuri

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în săptămâna 27.10.2023 – 02.11.2023, verificări și reverificări în cazul a 40 de sesizări scrise și telefonice, referitoare la terenuri neîngrijite, disconfort produs de diferite activități comerciale, șantiere și lucrări de renovare sau amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, nerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare.

Au fost aplicate, în total, un număr de 25 de sancțiuni în valoare de 53.500 lei.

A fost verificat, în această perioadă, modul în care se respectă colectarea selectivă a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor. Astfel, 60 de asociații de proprietari și locatari, din toate zonele orașului, au fost controlate, fiind aplicate 4 sancțiuni în valoare de 7.000 de lei, iar 17 rampe de deșeuri identificate au fost transmise Primăriei, în vederea luării măsurilor de igienizare.

Totodată, au fost împărțite 75 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public.

În ultima săptămână, au fost verificate 33 de locații cu șantiere, fiind aplicate în total 11 sancțiuni în valoare de 26.000 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, neamenajarea de rampe de spălare a roților la ieșirea din șantiere. Printre locațiile în care au fost constatate nereguli se află Bdul Cetății, Mehadia, Avram Imbroane.

În ceea ce privește terenurile neîntreținute, au fost verificate 14 locații, fiind aplicate 3 sancțiuni în valoare de 7500 lei, conform HCL 371/2007 pentru necosirea ierbii în zone precum Calea Buziașului, Iancu Flondor, Eroilor de la Tisa.

Polițiștii locali au acționat și pentru depistarea persoanelor care abandonează sau depozitează deșeuri pe domeniul public, fiind sancționate 3 persoane, cu amenzi în valoare de 3.000 lei, pentru abandonul deșeurilor pe spații verzi sau depozitarea lângă pubele, o persoană a fost sancționată pentru lipsă contract de salubrizare și 2 pentru gestionarea neconformă a deșeurilor cu 5.000 lei. În total, au fost verificate 124 de contracte de salubrizare.

O societate care desfășura lucrări tehnico-edilitare și a deteriorat spațiile verzi de pe Bdul Take Ionescu a fost sancționată cu 5.000 de lei conform Legii 24/2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Statul de drept între Curtea Constituțională și candidatura d-nei. Șoșoacă la funcția de Președinte al României

La 5 octombrie 2024, Curtea noastră Constituțională a anulat candidatura d-nei. Diana Iovanovici-Șoșoacă la funcția de Președinte al României. Reacția publică m-a convins. Poporul...

German-Fest – Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, eveniment susținut de Forumul Democrat al Germanilor din România. FOTO-VIDEO

Prima ediţie a Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat aduce în Timişoara, în perioada 4 - 6 octombrie, manifestări care promovează valorile culturale şi...

Citește și :