Sancționați dur de EPCR! Anularea partidei a costat-o meci pierdut și amendă pe Timișoara Saracens

166

SCM Timișoara Saracens trebuie să plătească destul de scump incompetența și nepăsarea autoritățiilor locale după episodul trist al anulării meciului cu Stade Francais. EPCR a dictat meci pierdut cu 0-28 dar și o sancțiune financiară de 30.000 de euro împotriva campioanei României.

Rugbiștii timișoreni s-au temut de ce e mai rău în ceea ce privește judecarea situației de la meciul de Challenge Cup. Disputa cu Stade Francais din etapa a cincea a grupei a 5-a a fost anulată după ce echipa oaspete a refuzat să joace pe gazonul semi-înghețat de pe Dan Păltinișanu. Reamintim că CJT-ul închiriază pe bani serioși stadionul într-o stare nefuncțională pentru că instalația de încălzire a gazonului nu este legată la nicio rețea de alimentare electrică.

În aceste condiții oficialii clubului s-au străduit să aducă un generator de mare putere cu care să pornească instalația de încălzire, precum și o prelată pentru a proteja gazonul. Au reușit cu niște costuri de 10.000 de euro însă timpul rămas a fost insuficient pentru a aduce terenul într-o stare acceptabilă pentru pretențioșii rugbiști francezi.

Cazul Timișoarei a fost judecat mercuri după-amiaza și verdictul sună grav pentru clubul din Ronaț: meci pierdut cu 0-28 și o amendă de 30.000 de euro.

”Comisia de Disciplină consideră că Timișoara Saracens nu a luat toate măsurile pentru a pregăti și a proteja suprafața de joc pe Stadionul Dan Păltinișanu, clubul încălcând Regulamentul turneului Challenge Cup. Comisia a determinat că Timișoara Saracens nu a pregătit o copertină pentru suprafața de joc, instalația de încălzire nu a fost pregătită din timp util iar nicio altă variantă alternativă pentru disputarea meciului nu a fost găsită”, se arată în motivarea Comisiei de Disciplină.

Timișoara are dreptul de a depune contestație la această decizie, dar oficialii clubului au anunțat deja că nu se vor adresa Comisiei de Apel pentru și vor accepta și penalitatea finaciară pentru a atrage și mai multe critici față de culorile clubului, numele orașului și al rugbyului românesc.

Saracens rămâne ultima în grupa a 5-a cu o linie de clasament negativă: 0 puncte adunate și -208 puncte încasate. Timișorenii joacă vineri la Edinburgh ultimul meci al grupei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.