6.1 C
Timișoara
sâmbătă 7 februarie 2026

Sâmbăta incendiilor la Arad! O persoană a fost rănită

În decursul zilei de astăzi, echipajele de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad au fost solicitate să intervină în 4 locații, două în municipiul Arad și două în orașul Curtici respectiv comuna Ghioroc.

Dimineață în jurul orei 11:30, au fost solicitați să intervină în Arad pe strada Abrud unde într-un balcon de la etajul 2, au ars 3 metri pătrați de materiale plastice, textile și lemn.

În jurul orei 13:30, au fost solicitați să intervină în orașul Curtici la un incendiu de anexă casă particulară, incendiul fiind lichidat de către SVSU Curtici cu puțin timp înaintea sosirii echipajelor de intervenție; în cadrul evenimentului, proprietarul în vârsta de 39 ani, în încercarea de a stinge incendiul aflat în stadiu incipient, a suferit o arsură de gradul 2 la nivelul gâtului fiind asistat medical de către echipajul SMURD Curtici și ulterior transportat la UPU.

Tot la un incendiu de anexă casă particulară au intervenit în jurul orei 15:00 în comuna Ghioroc, unde au ars aproximativ 60-70 mp din acoperiș, incendiul fiind lichidat fără probleme.

În jurul orei 17:00, s-a intervenit operativ la un incendiu produs la hala de vopsitorie din cadrul Astra Vagoane Călători de pe strada Petru Rareș din Arad. Incendiul a fost localizat în primele minute și lichidat fără probleme deosebite, acesta s-a manifestat doar la echipamentul electric, cauza incendiului fiind de natură electrică.

În cadrul misiunilor Detașamentul Arad a intervenit cu: 3 autospeciale de stingere, 3 ambulanțe SMURD, o autoscară S42, o autospecială de Primă Intervenție și Comandă, un ofițer și 22 de subofițeri.

Sursa: glsa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cristian Rudic se retrage de la conducerea Operei Naționale Române

Directorul Operei Naționale Române din Timișoara a decis să părăsească funcția de conducere a instituției de cultură, de la jumătatea lunii februarie. Ministrul Culturii...

Expoziției de fotografie iraniană „Ordinary Moment”

Joi, 5 februarie 2026 la Galeria cu Platani, Facultatea de de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT ArtCenter, str....

Citește și :