15.1 C
Timișoara
joi 24 aprilie 2025

S-a stins unul dintre cei mai redutabili chirurgi ai Timișoarei

Profesorul Nicola Trăilă a murit noaptea trecută. El a fost ani buni șeful secției de chirurgie oncologică de la Spitalul Municipal Timișoara.

„Cu profundă tristețe, colectivul Clinicii Chirurgie Oncologică Timișoara anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost mentorul și exemplul nostru ca om, Domnul Prof. Univ. Dr. Trăilă Nicola.

Prof. Dr. Trăilă Nicola a fost unul dintre maeștrii școlii de chirurgie din România, un mare dascăl și formator de școală, un om de excepțională valoare dublată de o mare modestie și discreție.

A fost absolvent de Institut Medico-Militar București iar cariera chirurgicală a început-o sub îndrumarea Prof. Ion Juvara, care i-a marcat evoluția ulterioară.

Ca Profesor al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara a participat activ la viața universitară și a contribuit la formarea multor generații de studenți și chirurgi.

A fost șeful Clinicii de Chirurgie Oncologică Timișoara 18 ani, marcându-i evoluția și dezvoltarea. A iubit chirurgia și a implementat tehnici noi, având un spirit inovator și temerar chirurgical.

A fost o personalitate de mare ținută, un om sobru, echilibrat și corect, cu mult respect față de cei care l-au format și cu mare dragoste față de cei pe care el însuși i-a format.

Întregul parcurs profesional poate fi considerat un eseu în care se aduce un elogiu profesiei și îngrijirii semenilor săi. A fost recunoscător timpului petrecut în miezul chirurgiei.

Prof. Trăilă Nicola a fost un mentor adevărat al multor generații de chirurgi care îi vor păstra o neștearsă amintire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare

Joi, 24 aprilie, între orele 9-15, în Liebling și Pădureni presiunea apei va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Festivalul de creație și interpretare al doctoranzilor Școlii Doctorale de Muzică și Teatru

Prima ediție a Festivalului de creație și interpretare al doctoranzilor Școlii Doctorale de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va avea...

Citește și :