25.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

S-a efectuat dezinsecția împotriva căpușelor pe o suprafață de peste 2 milioane de metri pătrați

Primăria Municipiului Timișoara a derulat o campanie de eliminare a căpușelor, în perioada 2-6 aprilie 2024. Au fost efectuate stropiri în parcuri, locuri de joacă, pe malurile Begăi și în zona bălților, pe o suprafață cumulată de peste 2 milioane de metri pătrați.
Precizăm că municipalitatea efectuează aceste acțiuni de dezinsecție pe domeniul public, care reprezintă a 13-a parte din totalul suprafeței orașului. Proprietarilor le revine responsabilitatea de a efectua acțiuni similare de dezinsecție, pe domeniul privat care le aparține, pentru a asigura combaterea eficientă a insectelor.
  Tratamentele au fost efectuate terestru, cu produse avizate de Ministerul Sănătății și cu personal calificat. În teren au acționat 6 echipaje.
  În perioada 15-25 aprilie 2024, Primăria Municipiului Timișoara va efectua tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului.
Tratamentele vor fi efectuate terestru, între orele 21:00 – 6:00. Recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, iar locuitorilor, să evite zonele în care se acționează.
  Primăria Municipiului Timișoara își continuă demersurile pentru a proteja sănătatea cetățenilor și a animalelor de companie și continuă să implementeze măsuri eficiente de combatere a factorilor de mediu care pot afecta bunăstarea comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :