Românii sărbătoresc astăzi Soborul Maicii Domnului

165

Suntem în 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, când creștinii ortodocși sărbătoresc Soborul Maicii Domnului, Cea prin care am primit marele praznic al creştinătăţii, Naşterea Domnului.

I se cuvine să primească toată cinstea, mereu şi mereu, căci două persoane sfinte sunt mai mari în cer după Preasfânta Treime: Maica Domnului, apoi Sfântul Ioan Botezătorul.

Ea este pomenită, de altfel, în toate colindele autentice, căci fără Maica Domnului, Mesia nu s-ar fi făcut om, acesta fiind planul mântuirii neamului omenesc şi aceasta fiind valoarea Fecioarei Maria.

Soborul Maicii Domnului, care se celebrează în cea de-a doua zi de Crăciun, este socotită drept sărbătoarea soborului creştinilor, care se adună spre a cinsti pe Maica Domnului, imediat după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acordul său liber, Ea a dat trup Fiului Veşnic al lui Dumnezeu celui nevăzut, celui necuprins, celui inaccesibil sau neapropiat şi l-a făcut cuprins, văzut şi aproape de oameni.

Maica Domnului este cinstită pentru că este Născătoare de Dumnezeu. Ea poartă acest nume mare şi sfânt de Născătoare de Dumnezeu şi pentru că nu a pierdut fecioria prin naştere, ea se numeşte şi pururi Fecioară Maria.

Când spunem „Soborul Maicii Domnului” ne referim la Maica Domnului şi la adunarea dreptmăritorilor creştini din jurul Său când L-a ţinut în braţe pe Mântuitorul, la naşterea Sa: fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov, Sfântul Prooroc David şi ceilalţi.

Soborul Maicii Domnului este marcat de o serie de superstiții, tradiții și obiceiuri populare.

Dacă în această zi bate vântul, în anul următor toamna va fi bogată în ploi și în vânturi. În multe din zonele unde se păstrează “neoaşă” tradiţia,, nașii merg la fini în această zi, şi le dăruiesc un colac spunând „De la noi mai puțin, mai mult de la Domnul”.

Tot în această zi se reiau jocurile şi horele întrerupte vreme de șase săptămâni, și tot atunci fetele, pe alocuri și flăcăii, își fac intrarea în ceata feciorească. De Soborul Maicii Domnului nu este bine să speli haine sau să muncești. De asemnea se spune că în această zi nu este bine să crezi clevetirile. Nu ai voie să tricotezi sau să coși, dar este interzis şi să înjuri sau să folosești cuvinte rele cu ocazia acestei sărbători.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.