România trece la ora de iarnă. Cum se modifică mersul trenurilor

Trecerea la oră de iarnă, începând de duminică, nu modifică mersul trenurilor, circulaţia urmând a se efectua conform orarelor prevăzute.

„Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 29/30 octombrie ora 4:00, care devine ora 3:00. În noaptea de 29/30 octombrie 2016, când ora 4:00 devine ora 3:00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4:00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, precizează CFR Călători, într-un comunicat de presă.

Conform CFR Călători, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

„Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 30 octombrie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, se spune în comunicat.

Sursă: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Zilele Studenților Timișoarei 2026: trei zile de muzică, idei și experiențe între generații, cu Traian Băsescu invitat special la Young Hub

În zilele de 21, 22 și 23 mai 2026, Campusul UPT devine din nou un spațiu al energiei studențești, al dialogului și al întâlnirilor...

Au început lucrările de punere în siguranță a malului stâng al râului Timiș pentru protejarea stației de epurare Lugoj

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a semnat la începutul acestei săptămâni ordinul de începere a execuției lucrărilor de punere în siguranță a...

Citește și :