România, pe primul loc în Europa într-un nou top negativ!

295

România continuă să fie, de departe, ţara membră a Uniunii Europene cu cea mai mare inegalitate între bogaţi şi săraci, arată raportul Eurostat publicat de către oficiul european de statistică.

Acesta mai scoate la iveală şi o adâncire puternică a inegalităţilor în perioada 2013-2015.

Inegalitatea dintre bogaţii şi săracii din România s-a adâncit continuu începând din 2010. Anterior, raportul de inegalitate coborâse de la 8,1 în 2008 până la 6,1 în 2010.

Ulterior, statisticile Eurostat arată că inegalitatea a crescut pentru cinci ani consecutiv, ajungând în 2015 la un raport de 8,3, de la 7,2 în 2014, între veniturilor celor mai bogaţi 20% dintre români şi cele ale celor mai săraci 20%.

Datele Eurostat, colectate anul acesta, dar valabile pentru anul 2015 la nivelul ansamblului comunitar, arată că, la nivelul Uniunii Europene, primii 20% dintre locuitori după venituri câştigă de 5,2 ori mai mult decât cei mai săraci 20% dintre locuitori, nivelul rămânând constant faţă de 2014.

Însă la nivelul blocului comunitar diferenţele sunt mari. Astfel, România este ţară din UE cu cea mai mare inegalitate între bogaţi şi săraci, în condiţiile în care primii 20% dintre locuitori au venituri de 8,3 ori mai mari decât cei 20% cu cele mai mici încasări.

În clasamentul inegalităţii din UE, România este urmată de:

Lituania (raport de 7,5 între veniturile celor mai bogaţi şi veniturile celor mai săraci)
Bulgaria (7,1)
Spania (6,9)

La polul opus, statele cele mai „egalitare” din UE sunt:

Slovacia (cu un raport de 3,5 între veniturile bogaţilor şi veniturile săracilor)
Republica Cehă (3,5)
Finlanda (3,6)
Slovenia (3,6)

„Datele privind inegalitatea economică au devenit foarte importante pentru a estima sărăcia relativă, pentru că distribuţia resurselor economice poate avea un raport direct cu dimensiunea şi cu profunzimea fenomenului sărăciei”, a menţionat Eurostat.

Seriile Eurostat arată că România este ţara în care inegalitatea dintre bogaţi şi săraci a crescut cel mai puternic în ultimii ani, în special în perioada 2013-2015:

6 în 2010
6,2 în 2011
6,3 în 2012
6,6 în 2013
7,2 în 2014
8,3 în 2015

La nivelul UE, diferenţa de venituri între cei mai prosperi 20% dintre cetăţeni şi cei mai săraci 20% a crescut de la 4,9 în 2010 la 5,2 în 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.