Români bănățeni, maghiari și sârbi de 1 Decembrie

784

Nu am ce face: în fiecare 1 decembrie mă gândesc apăsat la ce mai înseamnă să fii român. Am mai scris asta, dar vreau să fiu onest cu mine așa că nu mă pot opri să nu gândesc împotriva curentului general. Adică să susțin în continuare că fixarea Zilei Naționale în 1 decembrie e din cel puțin patru motive neinspirată.

Mai întâi, e o formă de impolitețe față de cetățenii României de etnie maghiară, ba chiar și față de cei de etnie sârbă, cum se va vedea. Știu că unele persoane care tocmai au citit această ultimă frază deja s-au și înfierbântat și m-au și etichetat ca vândut ungurilor, străinilor sau cine mai știe căror entități. Asta e, eu cred că am fost foarte amabil cu cei care au hotărât asta și, de asemenea, mai cred că politețea, delicatețea sunt un „ingredient” mult prea rar în viața politică de oriunde pentru a mă mai mira că lipsesc și aici. Ceea ce însă, paradoxal, mă dezamăgește mai mult este felul în care UDMR-ul a reușit să se adapteze la balcanismul dâmbovițean și a preferat, pragmatic, să se facă mai mereu că plouă/ninge.

Al doilea motiv al acestei improprii plasări temporale ține de o flagrantă inexactitate istorică pentru unele provincii românești. O inexactitate flagrantă în care, de 31 de ani, suntem înghesuiți și noi, românii bănățeni! Care din inimă ne bucurăm pentru acel moment astral al istoriei noastre, numai că stelele au vrut să avem alt destin. Știm foarte bine că, pentru noi, bănățenii, întoarcerea la Țara mamă nu s-a produs la 1 decembrie 1918, ci în 3 august 1919. Și, mai ales, știm că, timp de 8 luni, până în 3 august 1919, Banatul a fost sub stăpânire sârbească. Așadar, lucrurile se complică din nou fiindcă stăpânirea sârbească aici, în acele vremuri, nu a fost deloc una amabilă. Ba chiar a făcut tot posibilul ca românii bănățeni să nu ajungă la Alba-Iulia atunci. Și, dacă e să ne luăm după logica tuturor părților implicate la anul 1918, aveau toate motivele să o facă pentru a obține maximum de teritorii în procesul negocierilor. Sunt fapte ce mă fac să presupun că nu toți românii de etnie sârbă din Banatul de azi trăiesc „românește” o asemenea zi națională. Poate greșesc, poate sunt simple presupuneri. Oricum ar fi, în Banat, cum bine știți, trăim împreună 12 etnii. Iar acest lucru e nu numai un miracol, ci și, mai ales, o responsabilitate.
În al treilea rând, 1 decembrie înseamnă și o neinspirată plasare ambientală. E frig și mohorât, așa că mai nimic din aerul toamnei târzii nu aduce mulțimile în stradă, în spații deschise, acolo unde petrecerea să fie mai mult decât atât: bucurie.

În fine, al patrulea motiv pentru care continui să socotesc neinspirată plasarea Zilei Naționale a României la 1 decembrie ține de un eșec al istoriei noastre. În memoria cuvintelor românești, poate cel mai viu cuvânt ce se alătura României este un adjectiv mirabil din Ardeal: dodoloață. De ce am scris că ziua aceasta fericită ne amintește de un eșec al istoriei? Fiindcă acea Românie dodoloață, rotundă ca o lună plină, ținea în brațele ei și Bucovina, și Basarabia, și Cadrilaterul.
Care, în pulberea vremurilor, s-au des-țărit!

LĂSAȚI UN MESAJ