Robu îl avertizează pe Cioloș! Vezi despre ce amenințare la adresa guvernului tehnocrat este vorba !

88

Primarul Timișoarei a declarat, la emisiunea Vocile Banatului de la postul Digi 24 TV Timișoara, că nu va tolera din partea cabinetului de tehnocrați, condus de Dacian Cioloș, pe care PNL îl susține fățiș in Parlamentul României, același tip de atitudine zeflemitoare și jignitoare față de Timișoara, ca pe vremea guvernului condus de Ponta.

Robu spune că dacă ministrul transporturilor nu va lua o decizie favorabilă Timișoarei în ce privește demararea lucrărilor, încă din acest an, la centura de sud a orașului, va discuta personal cu primul-ministru Cioloș. Dl Cioloș va vizita orașul nostru, prilej cu care voi purta cu dânsul o discuție, cu date si argumente concrete pe această temă. Am convingerea că premierul va înțelege importanța acestei centuri pentru Timișoara și pentru traficul internațional de mărfuri, în general, care tranzitează urbea noastră în drumul spre celelalte orașe mari ale României”.

Nicolae Robu a ținut să avertizeze că dacă nici primul-ministru nu va pune centura de sud a Timișoarei pe lista de investiții publice prioritare, atunci nu va ezita să critice dur actualul guvern. „Mă voi gândi, din nou, la inițierea unui miting de protest la care sunt convins că vor ieși mii de timișoreni în stradă”, a avertizat Robu.

Acesta a mai precizat că nu-l interesează nici măcar faptul ca-i va supăra astfel pe șefii PNL de la București, susținători declarați, chiar dacă nu neapărat din convingere, ai guvernului de tehnocrați, impus, se știe, la dorința expresă a președintelui Klaus Iohannis.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.