11.2 C
Timișoara
sâmbătă 24 februarie 2024

Revoluția timișoreană putea să izbucnească mai devreme cu o lună! Cum s-au precipitat lucrurile în Timișoara începând cu vara anului 1989

Marcăm, zilele acestea, evenimentele de la Timișoara, care au dus la căderea regimului Ceaușescu, acum 34 de ani. Puțină lume mai știe că au existat câteva acțiuni pe parcursul anului 1989 care prevesteau Revoluția din decembrie 1989. Au fost forme de protest, premeditate sau spontane.

Un grup de tehnicieni de la întreprinderea Optica au hotărât să se implice în acțiune riscantă. Răspândirea de manifeste în oraș li se părea ineficientă, astfel că au decis că o stație de emisie TV ar putea avea efectul scontat.

Era vorba de o stație care să intre pe frecvența televiziunii belgrădene, să emită circa cinci minute, la anumite ore din noapte, când mare parte din populația orașului urmărea posturile sârbești, seriale sau filme de succes.

Aveau intenția să înceapă să emită la începutul anului 1989, dar construirea stației s-a prelungit până în vară, timp destul pentru Securitate să prindă de veste și să-i depisteze pe autori.

Au început anchetele, amenințările, presiunile psihice, consultațiile la clinica de psihiatrie. Autorii proiectului au fost Cornel Dobrican (analist programator), Cezar Ștefan Coșariu, Dan Ștef, Marius Bălan (muncitori și studenți), Francisc Bereczky și Doru Pilihaci (inginer), Petronela Pilihaci (desenatoare tehnică).

Dobrican și Coșariu au siliți să semneze „pactul cu diavolul” și s-au angajat să devină informatori, în schimbul promisiunii că nu vor fi condamnați. La scurt timp, însă, în septembrie, cei doi au reușit să fugă în Austria. Soția lui Dobrican a fost anchetată și bătută de securiști pentru a spune unde este soțul ei.

Cu sprayul prin oraș

În lunile august-septembrie 1989, tânărul muncitor Andrian Kali și câțiva prieteni de-ai lui au scris cu spray, în mai multe locuri din oraș, sloganuri anticeaușiste și anticomuniste, spre iritarea lucrătorilor de la Securitate, care nu au reușit să identifice autorii.

Meciul de fotbal care putea porni revoluția

În 15 noiembrie 1989, echipa națională de fotbal a repurtat o victorie asupra Danemarcei, care a dus la calificarea României la Campionatul Mondial din Italia (1990).

După meci, în Piața Operei s-au adunat foarte mulți suporteri. Din acea mulțime s-a desprins coloană de demonstranți (în jur 1.500 de persoane), majoritatea elevi și studenți, care au plecat spre Județeana de Partid, iar de acolo spre Complexul Studențesc.

Tinerii au scandat pe drum „Libertate, Libertate!”,„Brașovul, Brașovul!”, dar și „Gorbaciov, Gorbaciov!”.

Prin gesturile de încurajare, mulți trecători sau cei ieșiți la geamuri și-au manifestat solidaritatea cu suporterii.

Ajunsă în Complexul Studențesc, coloana s-a oprit în fața Cantinei, unde un lider ad-hoc s-a urcat pe un coș de gunoi și i-a îndemnat pe participanți să pornească din nou spre centrul orașului, nu înainte de a încerca să-i convingă și pe alți studenți să li se alăture. Doar puțini dintre studenți s-au mai întors în Piața Operei, în jur de 300, care pe drum au scandat „Libertate, Libertate!”.

La intersecția bulevardului Vasile Pârvan cu strada Michelangelo au fost opriți și înconjurați de securiști și miliție, mai multe cadre didactice venind în grabă la fața locului. După amenințări cu exmatricularea, grupul de demonstranți a fost dispersat. În următoarele zile, mai mulți studenți au fost anchetați de Securitate.

Securiștii voiau să afle cine a fost liderul demonstrației, dar pentru că se apropia congresul al XIV-lea al PCR, „organele” au păstrat o discreție față de șefii lor de la București.

Protestul de la UMT

Cu câteva zile înainte de congresul al XIV-lea al PCR, șa secția Mecanică a Uzinelor Mecanice din Timișoara (UMT), cea mai mare întreprindere din oraș (cu peste 10.000 de angajați), un nucleu de muncitori, în frunte cu maestrul Sabin Poenar, au hotărât să pornească o demonstrație împotriva realegerii lui Ceaușescu.

În dimineața zilei de 23 noiembrie au luat legătura cu o altă secție, de electricieni, unde de semeni se formase un grup de manifestanți. Au mai contactat și o parte din oamenii din schimbul III care au rămas în uzină peste programul de lucru.

„A venit momentul să ieșim, să terminăm cu dictatura, cu frigul din case și cu foamea”, spuneau oamenii. Erau peste 300 de muncitori care s-au adunat și doreau să meargă în centrul orașului.

Doar că între orele 10.00-11.00 au fost blocate toate ușile, cu electrozi, cu șuruburi, unii șefi și secretari de partid făcând pază la uși. După-masă, în fața porții principale erau patrule mixte de milițieni și securiști. Oamenilor li s-a permis să iasă din fabrică pe rând, în grupuri mici. Acțiunea de protest a fost ratată.

Au urmat interogatoriile la Securitate, zeci de muncitori din grupul protestatar au fost luați la întrebări. Unii au fost loviți, alții înjurați și insultați.

Sabin Poenar, de față cu șeful Securității Timiș, Traian Sima, a vrut să ia totul asupra sa, și a recunoscut că el a organizat acțiunea de protest. Poenar a fost trimis la un consult psihiatric, fiind etichetat „nebun” și i-au dat de înțeles că poate să emigreze.

Unii muncitori au fost la alte secții, alții au fost nevoiți să se transfere la alte întreprinderi. Nici această acțiune nu a fost raportată la București.

Sursa: https://adevarul.ro/

Alte subiecte :

Underground 2™, Orașul care nu se vede – o (re)lansare de carte cu momente vii ale istoriei bănățene mai puțin cunoscute | FOTO-VIDEO

Vineri, 23 Februarie, la sediul filialei din Timișoara al Uniunii Scriitorilor Români a fost (re)lansat Underground 2™, Orașul care nu se vede, cel de-al...

Lupul polar

La ora la care scriem aceste rânduri o întreagă planetă știe că Alexei Navalnîi a încetat din viață la închisoarea „Lupul polar” , situată...

Citește și :