6.1 C
Timișoara
vineri 19 decembrie 2025

RETIM a fost onorată să îl primească în vizită pe noul Ambasador al Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra

Compania RETIM Ecologic Service S.A. a avut deosebita onoare de a-l primi, în data de 24 iulie 2025, pe Excelența Sa Dr. Manoj Kumar Mohapatra, noul Ambasador al Indiei în România. Aceasta este prima sa vizită oficială în Timișoara de la preluarea mandatului în luna iulie, parte a unui tur diplomatic prin țară menit să consolideze relațiile bilaterale și să susțină comunitățile de cetățeni indieni aflați la muncă în România.

RETIM este una dintre companiile din vestul țării care integrează cu succes forță de muncă internațională, având în prezent peste 40 de angajați veniți din India prin programe legale de recrutare și viză de muncă. Vizita Excelenței Sale a avut loc chiar în zona de relaxare a acestor angajați, oferindu-i ocazia unui dialog direct și deschis cu muncitorii indieni care contribuie, zi de zi, la buna desfășurare a serviciilor oferite de operator.

„Suntem onorați de interesul pe care Excelența Sa l-a arătat față de angajații noștri și față de activitatea companiei RETIM. Apreciem profund gestul său de a se întâlni personal cu acești oameni, de a le asculta gândurile și de a le transmite încurajări în limba maternă. Pentru colegii noștri, acest moment a fost cu adevărat emoționant și motivant” – a declarat conducerea companiei.

RETIM își reafirmă angajamentul pentru diversitate, incluziune și bune practici în integrarea profesională a lucrătorilor străini, fiind recunoscătoare pentru sprijinul oferit de autoritățile diplomatice și de partenerii instituționali.

Alte subiecte :

Plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi, acordate în...

Regulamentul comerțului stradal – formă corectă, conținut problematic

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activităților de comerț stradal din Municipiul Timișoara nu ridică probleme de formă, ci de fond. În...

Citește și :