4.1 C
Timișoara
miercuri 24 decembrie 2025

Reduceri la călătoriile cu trenul

Elevii din Românina benefiviază de mai multe reduceri atunci când circulă cu trenul. Tinerii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren.

Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a 2-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.

Elevii trebuie să prezinte carnetul pentru a beneficia de reduceri, iar cei din învățământul preșcolar au nevoie de o adeverință de la unitatea de învățământ și o copie a certificatului de naștere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un cadou pe roți pentru echipa Poli

Președintele CJT, Alfred Simonis, anunță o nouă dotare necesară echipei de fotbal Poli atât de necesară pentru vitoarele deplasări. „Un club de fotbal serios nu...

Aquatim, partener într-un proiect european pentru muzee ale apei mai incluzive și accesibile

Proiectul Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei (UE Erasmus+ nr. 2025-1-NL01-KA210-ADU-000353508) a fost lansat oficial în luna decembrie, reunind patru organizații implicate activ în...

Citește și :