Război etnic și rece în Bosnia-Herzegovina

143

Bosnia-Herzegovina este, fără îndoială, un stat artificial în forma construită după și în conformitate cu Acordurile de la Dayton (1995). Istoria și societatea au fost date la o parte prin metabolismul războiului (1992–1995) lăsând ingineria politică să redeseneze harta, identitățile și regulile jocului. Pe moment, Acordurile au reprezentat o gură de oxigen pentru toată lumea, aducând încetarea focului și promisiuni de compromis. Pe fond, însă, conflictul este încă vizibil, mocnit ce-i drept, sub supravegherea instituțiilor internaționale și mai ales a Înaltului Reprezentant ONU. Mecanismele propuse de teoreticieni de seamă și adoptate în final de artizanii Acordurilor și-au dovedit ancorarea exclusivă în societățile occidentale, fiind incomplete odată ce au de soluționat crize din afara acelei zone. Situația etno-politică din Balcani, cu precădere din Bosnia post-conflict, nu oferea mari șanse acelor modele conceptuale în soluționarea crizei și, mai ales, în reconstrucția unei societăți viabile. Ruptura a fost prea adâncă pentru un algoritm mai curând orizontal de politici publice! Iar alegerile generale desfășurate în 7 octombrie o demonstrează din plin! Marele câștigător, Milorad Dodik, poate fi considerat simbolul disensiunilor interne, al gravității faliilor și al impasului unui pariu politic total inadecvat.

Ne obligă să trăim împreună!”

Duminica trecută, un număr de 3.352.933 cetățeni cu drept de vot au fost așteptați la urne pentru a alege următoarea Președinție tripartită, precum și legislativul Bosniei, legislativele celor două „Entități” — Federația Croato-Musulmană, respectiv Republica Srpska —, dar și pe cele ale cantoanelor constituente (10 la număr). 518 aleși trebuiau să sărbătorească înnoirea deținătorilor puterii și se spera ca ei să accelereze reformele atât de necesare (și totuși, amânate) în țară. Dacă, așa cum susțin observatorii internaționali, procesul s-a desfășurat calm și, în principiu, corect, necazurile vin din lacunele legislative, din întârzierea reconstrucției instituționale și, mai ales, din activitatea continuă a craterelor etnice care nu au oprit propriu-zis focul nici acum, la peste 20 de ani de la încetarea războiului. Greu de spus care ar fi cauzele primare, pentru că toate cele trei surse de disfuncții sunt intercorelate. Înainte de a ne opri la acestea, vom prelua o frază dintr-un discurs recent al proaspătului reprezentant al Republicii Srpska în președinția tripartită: „Astăzi ne obligă din nou să trăim alături de cei cu care nu am putut conviețui în Iugoslavia mare!” — a spus Milorad Dodic la Belgrad. „Singurul răspuns este întărirea identității politice și naționale sârbe!”

În cadrul Federației lucrurile nu stau deloc mai bine. Conflictele acoperite în timpul  războiului tot de forțele internaționale — „spre a opri războiul din interiorul războiului”, precum și pretențiile rămase latente se exprimă plenar în timpul campaniilor electorale. Croații se simt tot mai incomfortabil alături de bosniaci și visează la modificarea legislației electorale, a desenului circumscripțiilor, dacă nu a hărții generale, tocmai pentru că prevederile „Constituției” de la Dayton nu le (mai) sunt defel suficiente. Din fericire (?), tocmai în această etapă, bosniacii au sfidat pronosticurile și au votat un reprezentant moderat în defavoarea marelui favorit, Bakir Izetbegovic, strigând întregii opinii publice faptul că își doresc cu orice preț menținerea federației. Desigur, suspiciunile, acuzele și delimitările nu au întârziat să apară!

Alegerile generale în Bosnia-Herzegovina

În conformitate cu Acordurile de la Dayton, Bosnia-Herzegovina funcționează ca o formulă sui-generis de stat, compusă din cele două „Entități”, cărora li se adaugă districtul Brcko. În comparație cu întreaga istorie sângeroasă a țării din ultimele decenii, acest district și-a păstrat neutralitatea și, ulterior, autonomia, găzduind unități de menținere a păcii și sedii a numeroase organisme umanitare. Formal, aparține ambelor entități, cetățenii rezidenți putând vota în oricare dintre cele două Entități constituționale.

Republica Srpska, RS, entitate majoritar sârbă, este formată din două unități teritoriale legate sau separate între ele (depinde cum privim lucrurile) de Regiunea Brcko. În ciuda existenței fizice a unor minorități etnice (reduse numeric), RS este cunoscută ca fief al naționalismului radical sârb care nu a încetat să militeze pentru (re)unificarea cu Serbia. Aici a candidat fostul președinte al RS, Milorad Dodik (Alianța Social-Democraților Independenți), obținând 53,87 % din voturi, cu 10 % mai mult decât Mladen Ivanic, cel care i-a reprezentat până acum în Președinția tripartită. Diferența este că Dodik a venit cu o platformă radicală, cu declarații incendiare și, mai ales, cu susținerea explicită a președintelui Vladimir Putin, pe care l-a și vizitat recent.

Federația Croato-Musulmană este formată din mai multe cantoane, unele exclusiv croate sau bosniace, altele cu populație mixtă. Această Entitate are dreptul la doi co-președinți, unul ales din partea croaților, celălalt din partea bosniacilor. Locul lui Dragan Covic (croat) a fost luat de Zeljko Komsic, care s-a declarat croat, dar provine dintr-o familie mixtă. Cu tată croat și mamă sârb-bosniacă, s-a căsătorit cu o bosniacă și este acuzat de majoritatea croaților din Bosnia că trădează interesele comunității croate susținând bosniacii sau, mai rău, o politică moderată față de aceștia. În tentativa de a preveni alegerea sa, croații au cerut în mod repetat reforma legislației electorale cu scopul de a modifica harta circumscripțiilor în care bosniacii sunt majoritari. Nu au reușit și acum, faptul că Zeljko Komsic a fost ales (și) cu voturile bosniacilor a devenit motiv de noi tensiuni. În partea bosniacilor (musulmanilor), Sefik Dzaferovic a reușit, cu 37,17 % din voturi, să-și asigure prezența în președinția tripartită, oferind o voce moderată în vacarmul balcanic. În ciuda unei serii de declarații cu impact istoric și putere de incitare, Bakir Izetbegovic nu a mai candidat, oferind o șansă cât de mică, stabilității Entității croato-musulmane.

Având în vedere că Milorad Dodik a obținut victoria cu cel mai mare procent, el va fi „primul inter pares”, adică va deține rolul coordonator între cei trei președinți pentru următoarele opt luni. Acest rol revine, pe bază rotativă, fiecăruia dintre cei trei, asigurând astfel posibilitatea ca fiecare dintre comunități să se simtă protejată pe parcursul celor patru ani de mandat, precum și cerința ca cele trei puteri etnice să rămână în echilibru.

Dacă alegerile legislative din Republica Srpska nu ridică probleme, populația fiind majoritar sârbă, în Federație, numeroasele tensiuni apărute în ultima vreme fac să nu existe o bază legală pentru alegerea camerei superioare, adică a celei care se constituie în raport cu compoziția grupurilor etnice.

Necazul ambelor Entități, precum și al Bosniei, în general, este acela că disensiunile nu au încetat, în fapt, niciodată, determinând un mare număr de tineri să emigreze și să lase clasa politică pe mâna radicalilor de o parte sau de alta. Este foarte greu de constituit un partid moderat, nemaivorbind despre șansele ca și inexistente ale oricărei formațiuni trans-etnice, cu program reformist. În acest context, indiferent care ar fi prevederile Codului electoral, bătălia rămâne a se da pe aliniamentul diviziunilor etnice, cu toate nemulțumirile moștenite. Vorbeam despre modelul teoretic pe care s-a întemeiat „Constituția de la Dayton”! Acesta presupunea ca timpul să lucreze în favoarea moderării revendicărilor, aducând, treptat, diferitele grupuri în proximitatea reformelor absolut necesare în țară. În realitate, votul etnic a menținut și chiar a alimentat segregarea; educația, și așa problematică în forma desenată la Dayton, a păstrat și perpetuat stereotipurile reciproce — școli separate, manuale diferite până la a fi opuse în ceea ce transmit noilor generații; criterii etnice de promovare; instituții șubrede, acolo unde etnia dominantă nu reușește să acopere toate pozițiile necesare. Faptul — semnalat și în recentele rapoarte ale OSCE și, respectiv ale Curții Europene a Drepturilor Omului — că restricțiile etnice la candidatura electorală sau la angajare încalcă anjagamentele în materie de drepturi ale omului, precum și standardele internaționale în materie. De pildă, un cetățean sârb nu poate fi ales din partea Federației, chiar dacă are domiciliul acolo, iar croații, dacă mai locuiesc în Republica Srpska, nu pot candida sau nu pot reprezenta RS în instituțiile Bosniei. În Camera Popoarelor, fiecare grup are dreptul la 5 senatori, dar niciun bosniac nu poate candida pentru o poziție între senatorii croați. Dacă imediat după un conflict armat asemenea prevederi sunt obligatorii și de bun-simț, menținerea lor 23 de ani mai târziu argumentează neîncrederea în instituțiile care au implementat Acordurile de pace.

O altă problemă, comună de altfel regiunii Balcanilor, dar și statelor cu democrație deficitară, este prestația presei atât în cadrul jocului electoral, cât, mai ales, pe durata lungă dintre alegeri. Presa cu adevărat publică este puțină și slab finanțată tocmai pentru că a demonstrat tentative de compromis inter-etnic și de echidistanță. În schimb, presa privată, finanțată de marile grupuri de interes sau de staff-ul din spatele candidaților politici proeminenți, transferă propaganda, intoxicațiile și ura reciprocă spre consumatorul de rând pe care doresc să-l absoarbă în coșul viitoarelor consultări populare. Retorica negativistă la adresa tuturor celorlalți, atât din țară, cât și din mediul internațional, incitarea și inducerea fricii, neîncrederea în instituți, dublată de folosirea tuturor mijloacelor de a slăbi puterea și eficiența acestora, ridiculizează însuși momentul electoral.

Iar câștigătorul este…

Milorad Dodik? Aparent. Republika Srpska? Serbia? Naționalismul?

În plan imediat, câștigătorul scrutinului este Milorad Dodik. El va fi dublat la președinția Republicii Sprska de dna Zelika Cvijanovic, din partea aceluiași partid, omul de încredere al lui Dodik. Cu declarațiile electorale și imediat post-electorale, conform cărora singura sa prioritate va fi servirea intereselor sârbești; „că va lucra mai presus de orice și exclusiv în favoarea sârbilor”, deja ne putem face o idee cât de mult va încuraja cooperarea trans-etnică și reformele din Bosnia. Dacă predecesorul său a blocat proiecte macro-regionale de infrastructură ce urmau a primi finanțare europeană doar pentru că autostrăzile în cauză ar fi încurajat transportul și mobilitatea transnațională, e de înțeles câte asemenea proiecte vor fi „susținute” de Dodik în virtutea dreptului său de veto, al mecanismului de dublu vot (având, desigur, suportul parlamentarilor sârbi) sau al dreptului de veto „în numele interesului național vital”.

Întreaga sa campanie a vorbit despre nevoia ca Republica Srpska să se desprindă din acest format statal, obținându-și suveranitatea pentru ca, în numele acesteia, să întoarcă spatele Uniunii Europene — în relație cu care se resimte „o deziluzie reciprocă”; să respingă orice tentativă a Bosniei de a se apropia de NATO, atât în virtutea recent proclamatei neutralități a RS față de orice alianță militară (octombrie 2017), cât, mai ales, în numele relațiilor personale excelente pe care le-a construit cu președintele Vladimit Putin. Efectul ar fi chiar construirea unui centru umanitar ruso-sârb pe teritoriul RS, după modelul unui similar care funcționează în orașul sârbesc Nis. Dacă ne amintim de „convoaiele umanitare” care tranzitează granița ruso-ucraineană și faptul că Dodik a precizat drept primă inițiativă a sa recunoașterea de către Bosnia a Crimeii ca stat parte a Federației Ruse, vom înțelege semnificația ideii umanitare în limbajul noului lider de la Sarajevo.

Nu, nu va mai fi război în Bosnia! Va fi o „pașnică” modelare a limbajului politic spre a îmbrăca un conflict rece întemeiat identitar, cu revendicări din vremuri nu demult trecute!

 

LĂSAȚI UN MESAJ