Raed Arafat, la Timișoara: „România are o capacitate destul de mare să intervină în cazul unui accident colectiv”

545

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, s-a aflat, sâmbătă, la Timișoara pentru a participa la prima conferință din România pe probleme de sănătate și siguranță, organizată de cei de la Revolution Festival.

La eveniment au luat cuvântul și mai mulți specialiști din străinătate, din țări precum Marea Britanie sau Germania, care au vorbit din propria experiență despre cum poate fi organizat un eveniment sigur.

Raed Arafat a ținut să precizeze că evenimentul este important mai ales datorită lecțiilor învățate de la celelate țări europene.

De când a început modificarea legislativă, la jumătatea anului trecut, acum pompierii au această armă să impună. Proprietarii și organizatorii ar trebui să înțeleagă și ei aspectul de siguranță al cetățeanului și să-l ia în serios. Asta înseamnă că ai doi parteneri care lucrează împreună, dacă realizează lucrurile corect, nu mai ai ce să te duci să impui, să amendezi sau să închizi un local. În momentul în care partea cu obligația de a respecta aceste reguli nu se respectă, din păcate ajungi în situația de a lua măsuri. Lucru care se întâmplă și în Anglia și alte părți”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai precizat că, în prezent, se lucrează la modificarea legislației astfel încât „cine citește un document să nu mai trebuiască să caute în încă zece documente, ci să ia din acest document datele care-i sunt necesare. România are o capacitate mai mare față de acum câțiva ani de a face față unui accident colectiv și această capacitate este în creștere continuă. Dacă luăm dotările pe care le facem, putem spune că nu am stat pe loc și am făcut foarte multe. Capacitatea de a interveni în România este destul de mare„.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.