Protestatari în greva foamei, la Termocentrala Mintia FOTO

78

Protestul muncitorilor de la Termocentrala Mintia din judeţul Hunedoara continuă, iar patri dintre angajați au intrat în greva foamei. Protestele au intrat în cea de-a patra zi la Termocentrala Mintia, oprită încă de duminică.

Patru angajaţi se află în greva foamei, încercând să atragă atenţia, în acest fel, asupra situaţiei grave în care se află termocentrala. Cei patru grevişti ai foamei nu au acuzat, deocamdată, probleme de sănătate şi beneficiază de asistenţă medicală.

Sindicaliştii spun că de la începerea protestului nu au avut niciun fel de dialog cu reprezentanţii Minsterului Energiei, iar administraţia Complexului Energetic Hunedoara este depăşită de situaţie.

Protestatarii cer fie implicarea Guvernului în salvarea termocentralei, care funcţionează de pe o zi pe alta, deşi ar putea produce energie pentru sistemul energetic naţional la preţuri competitive, fie un program de închidere, care să prevadă protecţia socială a celor peste 700 de angajaţi.

Termocentrala este în continuare oprită, chiar dacă aprovizionarea cu cărbune, din cauza căreia a şi început protestul, a fost preluată, iar peste 4.500 de apartamente din Deva au rămas de luni fără apă caldă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.