Proprietari de terase din Timiș, amendați

Mai mulți proprietari de trase di Sânnicolau Mare au fost amendați, în acest Weekend, de polițiști. Au fost date 14 sancțiuni pentru că localurile nu aveau avizele necesare pentru amplasarea teraselor.

Administratorii a 10 dintre aceste societăți nu au putut prezenta aviz de funcționare pentru anul 2020 fapt pentru care a fost sistată activitatea până în momentul în care vor obține actele.

„În urma verificărilor efectuate,au fost aplicate 54 de
sanctiuni contravenționale în valoare de 16.825 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noaptea Europeană a Muzeelor 2026 la UPT: O călătorie digitală de la MECIPT la Realitatea Virtuală

Sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 14:00 și 21:00, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Muzeul Tehnic UPT, împreună cu Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală,...

Timișoara, pe cale să aibă, în sfârșit, buget! Pe ce se vor duce cele 3 miliarde de lei în 2026

Pentru acest an, Primăria Timișoara propune un buget de aproape 3 miliarde de lei. Conform instituției, acesta a fost construit pentru a menține ritmul...

Citește și :