8.1 C
Timișoara
sâmbătă 28 martie 2026

Prognoza meteo la începutul lunii noiembrie! Bănățenii vor fi nevoiți să înceapă să se îmbrace gros

Vremea se menţine caldă în următoarele zile, cu temperaturi care pot ajunge la 19 – 20 de grade în majoritatea regiunilor, însă va intra într-un proces de răcire în primele zile ale lunii noiembrie, potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 28 octombrie – 10 noiembrie 2024, potrivit Agerpress. 

După 1 noiembrie ar putea urma ploi

În Banat, în primele zile ale lunii noiembrie va fi mai cald ziua, iar temperatura medie este de 19 grade.  Începând din data de 1 noiembrie, temperatura va scădea treptat, până spre 16 grade. Cele mai mici temperaturi vor fi de 8 – 9 grade, iar în următoarea săptămână a lunii, temperatura va scădea și mai mult, ajungând până la 1 – 4 grade Celsius.

În zona Crişanei, în prima săptămână a lunii temperatura de afară va scădea treptat, ajungând până la 14 – 20 de grade Celsius. Se anunță a fi mai cald decât ar fi normal în această perioadă.

Începând din data de 3 noiembrie, temperaturile vor continua să scadă, până la o medie de 10 grade, care se va menține pe tot parcursul celei de-a doua săpămâni din noiembrie. Noaptea va fi mai rece, cu temperaturi între 3 și 9 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână a lunii, temperatura va scădea, atingând valori de 0 sau 1 grade Celsius.

Sursă: https://www.agerpres.ro

Foto: Vaslui azi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Eveniment inedit la Penitenciarul Timișoara: publicul este invitat să vadă „O zi de luni în Olimp”, o piesă de teatru jucată de deținuți

Asociația Teatru pentru Tine, în parteneriat cu Penitenciarul Timișoara, vă invită la o reprezentație specială a spectacolului „O zi de luni în Olimp”, care...

Punte între rigoarea tehnică și profunzimea filosofică: Academicianul Mircea Dumitru, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 27 martie 2026, un eveniment deosebit, cu o încărcătură spirituală aparte, decernarea celei mai înalte distincții...

Citește și :