Produs alimentar „colorat portocaliu” retras de urgență de la vânzare! Se comercializează în Kaufland și Lidl

432

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunţat în regim de urgență Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, solicitând retragerea din rețeaua de comercializare a unui produs vândut în supermarketurile din întreaga ţară.
Potrivit ANPC, o societate a distribuit pe piață, în supermarketuri dar şi alte magazine, hering colorat portocaliu sub denumirea de somon (File Hering Matias Salmon Afumat), inducând în eroare consumatorii.

Iată ce se precizează în comunicatul de presă al ANPC:

In urma unei sesizari, inregistrate la Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti, in care se reclama faptul ca “ Produsul care este vandut sub denumirea de somon, este in realitate hering colorat”, in data de 06.06.2018, s-a demarat o actiune de control la SC Ocean Fish SRL.

Produsul reclamat era comercializat sub denumirea MATIAS SALMON, ambalat in caserole din material plastic, avand o cantitate neta declarata de 200 grame.

Eticheta identificatoare a produsului evidentia la capitolul “Ingrediente”: 85 % file hering marinat (file hering, sare, agent maturare somon, conservant: benzoat de sodiu) si 15 % ulei vegetal de floarea – soarelui.
Coloratia naturala a musculaturii heringului este alb – galbuie, iar in urma procesului de preparare, prin utilizarea ingredientului denumit generic “agent maturare somon”, culoarea produsului finit devine roz-portocalie. In forma preambalata si avand inscriptionat in campul vizual principal al ambalajului denumirea Matias Salmon, coroborat cu prezenta in lista de ingrediente a agentului de maturare somon, la care se adauga si eventuala amplasare in magazin in spatiul destinat produselor din peste si in vecinatate directa/apropiata cu produse precum somon, creeaza confuzii consumatorilor.

Din verificari a rezultat ca la prepararea fileurilor de hering se utilizeaza Ripener For Pollok (Coal Fish), echivalentul agentului de maturare somon (declarat pe eticheta). Acest amestec este sub forma de pulbere, compus din: agenti acidifianti (E331,E330), sare de gatit, dextroza, potentiator de aroma (E621), informatii care nu apareau detaliate pe eticheta produsului. Din documentatia prezentata, a rezultat ca in momentul dozarii se adauga suplimentar si alte substante, printre care si colorant pentru Pollok (ceea ce confera produsului nuanta roz-portocalie).
S-a dispus oprirea temporara a livrarii in scop de comercializare a cantitatii de 160 kg Matias Salmon, in valoare de 4800 lei (cantitate aflata in stoc la momentul controlului) si oprirea definitiva de la utilizare a unui numar de 1600 bucati etichete (aflate in stoc) si care se utilizau la etichetarea produsului mentionat.

A fost intocmit proces-verbal de constatare a contraventiei pentru incalcarea prev. OG 21/92 (republicata), art. 7 lit. a, sanctionat conform art. 50(1) lit.a si s-a aplicat o amenda in valoare de 10.000 lei.

Operatorul economic a comunicat la Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti faptul ca va informa, in regim de urgenta, Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente şi Furaje privind retragerea voluntara a acestui tip de produs din reteaua de comercializare. De asemenea, va transmite in regim de urgenta cantitatea de produs finit retras de la comercializare din toate loturile din magazine.

sursa: newsar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ