Primăria Timișoara cere reexaminarea unei modificări cadastrale în cazul restaurantului Dinar după identificarea unor neconcordanțe juridice și tehnice

Primăria Municipiului Timișoara a transmis o cerere oficială de reexaminare către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Timiș, referitoare la încheierea de intabulare emisă pentru restaurantul Dinar, din Complexul Studențesc.

Demersul a fost inițiat pentru restabilirea legalității, în contextul acțiunilor municipalității de eliberare a domeniului public ocupat abuziv în această zonă. Astfel, municipalitatea solicită revenirea la situația anterioară în cartea funciară, după ce, în urma verificărilor efectuate, au fost identificate neconcordanțe juridice și tehnice în documentația aprobată. Printre altele, geometria terenului, care aparține statului român, a fost modificată fără acordul proprietarului.

Reamintim că, în urma dispoziției primarului Dominic Fritz, construcția extinsă ilegal pe trotuarul de pe strada Barbu Iscovescu a fost demolată pentru eliberarea domeniului public și restabilirea accesului pietonal în zonă.
Primăria Municipiului Timișoara va continua să utilizeze toate instrumentele legale pentru a apăra integritatea domeniului public. În același timp, municipalitatea își reafirmă angajamentul de a colabora cu toate autoritățile competente pentru clarificarea acestei situații și pentru prevenirea oricăror practici care ar putea prejudicia patrimoniul municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum renasc cele două foste mari combinate metalurgice din vestul țării. Investițiile în uzina de la Oțelu Roșu vor fi de peste 200 de...

"Inima de oţel" a României, siderurgia, ar putea renaşte, după decenii în care privatizările eşuate au șubrezit-o de tot. Odată cu ea şi-ar putea reveni economia...

Programul de lucru RETIM în județul Timiș pentru 01 Mai 2026

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de...

Citește și :