16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Primăria Timișoara amendată

Primăria Timișoara s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei. De această data sancțiunea a fost aplicată pentru sistemul de parcare. Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș susțin că este în neregulă că în oraș se poate plăti parcarea prin SMS și nu există posibilitatea de a achita staționarea, cu bani lichizi. Problemele au fost sesizate încă din martie de șeful OPC Timiș, care a trimis un avertisment atunci primăriei.

„Problema pleacă de la faptul că, din punctul nostru de vedere, anumiți consumatori sunt prejudiciați de acest serviciu prin faptul că în anumite zone nu se poate plăti decât prin SMS. Este o chestiune care îngrădește dreptul unor persoane și, totodată, dorim să schimbăm această variantă pentru că este una incorectă. Am discutat și vom dispune măsuri în sensul în care să se creeze puncte din care se pot cumpăra și vinde tichete în imediata vecinătate a acestor parcări”, declara Sorin Susanu, directorul OPC Timiș, în martie.

Pentru că Primăria Timișoara nu s-a conformat, s-a ales cu amendă. ”Le-am cerut ca moneda de pe panourile informative să fie lei, nu euro, și să dea posibilitatea consumatorilor de a plăti și în variantă clasică, tradițională, cu bani cash”, spune Susanu, după aplicarea amenzii.

Primăria are la dispoziție 3 luni pentru a schimba sistemul și panourile din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :