Primar al Timișoarei pentru o zi! Cu cine a împărțit Dominic Fritz funcția

172

Primarul Timișoarei a împărțit, pentru o zi, funcția cu o tânără studentă. De la analiza actelor, la vizite pe teren, Mădălina a fost umbra edilului șef.

„Am împărțit cu Mădălina funcția de primar al Timișoarei pentru o zi. Mădălina este studentă la Științe Politice și aplicația ei a câștigat competiția lansată de FITT Timisoara de a fi primar pentru o zi. Astăzi a venit cu mine la birou, a studiat câteva proiecte pe care urma să le semnez și a participat la mai multe întâlniri pe care le-am avut în timpul zilei”, a spus primarul.

„De dimineață, când am ajuns la primărie, am crezut că ritmul va fi lejer, dar nu a fost așa. M-am străduit să țin pasul. Mă bucur că am întâlnit așa de mulți oameni faini, cu energie și motivați și am rămas încântată de viața la primărie. Mă simt motivată să mă implic în viața orașului”, a spus Mădălina.

Cei doi au mers împreună la Casa Faenza, organizație finanțată de Consiliul Local Timișoara care oferă servicii sociale pentru copii și tineri de până la 18 ani cu tulburări de spectru autist.

Serviciile de consiliere, terapia, activitățile de recuperare pe care echipa de specialiști de aici le oferă acestor copii, tineri și părinților lor fac diferența în viața lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.