„Prietenul la nevoie se cunoaște”, dar „Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur”! Proverbe și zicători din psihologia poporului român

67

În admirabilul său volum, apărut în 1907, Din psihologia poporului român, Dumitru Drăghicescu schița un prim profil psihologic românilor, cu puternice accente sociologice, am spune noi, dincolo de imaginea romantică, idealistă și adesea edulcorată cu care am fost obișnuiți, decenii de-a rândul, din bibliografia școlară, și nu numai (cronici, pagini ale unor scriitori de vârf din literatura noastră etc.). A trebuit să vină un Caragiale, de pildă, pentru ca oglinda literară în care ne priveam să ne arate și altceva decât „cei mai buni și mai drepți dintre traci” ori altele asemene. Și oglindirea nu era deloc spre laudă. După ce identifică realele calități ale țăranului român (și care există, incontestabil), Dumitru Drăghicescu se referă și la lene (vi se pare cunoscut ?), înclinația spre beție, tendința de a minți și a înșela etc.

Nu știm când au apărut toate acestea, și nici nu vrem să spunem că poporul român a fost sau că este perfect. Cert este că, de-a lungul istoriei, credințele, tradițiile și normele morale s-au constituit într-un corpus care funcționa ca un model comportamental.

Astfel, proverbele și zicătorile au fost, secole de-a rândul, îndreptări morale și sociale, bazate pe înțelegerea concentrată a unei stări de lucruri. Potrivit lui Ovidiu Bârlea, „zicătorile (…) se vădesc a fi tot atâtea metafore, întrucât, alături de sensul luat direct, mai există și un al doilea, subînțeles (…). Despre cineva beat se poate spune, astfel, că a luat purceaua de coadă sau a prins ciocârlanul de coadă.” (OB) Și la fel stau lucrurile, în viziunea folcloristului român, și cu proverbele și care, în plus, ar exprima prin imagini un adevăr generalizat.

Vom fi surprinși să vedem cât de (dureros de) actuale sunt aceste proverbe și zicători în contemporaneitatea noastră imediată.

Astfel, într-un trecut nu foarte îndepărtat, dincolo de relațiile de rudenie care, firește, erau sfinte, existau cele de camaraderie, de grup, de prietenie. Un prieten adevărat era aur la vreme de nevoie, și nu degeaba se spune, tot într-o zicătoare, că prietenul la nevoie se cunoaște. Dar iată că vremea din urmă „validează”, în cel mai nefericit mod, una dintre cele mai dureroase experiențe ale poporului nostru și, în fond, ale umanității, căci nimic (aproape) din ceea ce fundamenta existența de ieri, astăzi nu mai e.

Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur exprimă, prin neașteptata inversare de situație, un adevăr cumplit de dureros: nu ne mai putem baza pe prieteni. Poate că nici nu îi mai avem. Situațiile delicate din viața fiecăruia ne pun în situația de a nu face apel la ajutorul cuiva pe care îl credeam prieten, tocmai pentru a nu fi refuzați. Cine a avut trista curiozitate să își consulte Dosarul de Urmărire Informativă al Securității a putut vedea că, aproape fără excepție, cei pe care îi considerai cei mai buni și mai leali prieteni erau „implantați” de instituție în preajma ta, pentru a-ți urmări fiecare pas, și pentru a-l raporta, apoi, la Organe. Așadar, Doamne, ferește-mă tocmai de cei în care ar trebui să am mai multă încredere, căci de acolo, se pare, vin loviturile cele mai dureroase, adesea fatale.

Bună ziua, măi căciulă, căci stăpânul n-are gură este unul dintre cele mai expresive, dar și mai relevante proverbe din cadrul literaturii paremiologice românești. Copil fiind, mi se impunea ca, dacă mergeam singur prin sat (nici nu se mai punea problema să nu salut pe cineva pe care părinții mei îl salutau), să spun Bună ziua orișicui (mai mare decât mine, firește), indiferent dacă îl cunoșteam sau nu, ori de etnie ori din alte considerente. Politețea era un lucru care se învăța de când ai început să mergi, iar absența ei era considerată o ofensă teribilă. Astfel încât, atunci când, din diverse motive, nu m-ai salutat, eu refuz să mai vorbesc cu tine, te aneantizez ca ființă, și mă adresez căciulii tale, care devine, dintr-o dată, mai nobilă și mai umană decât tine, tu, cel care ai încălcat normele elementare de conduită în societate.

LĂSAȚI UN MESAJ