În 21 februarie 1997, abia instalata guvernare prooccidentală a noului preşedinte Emil Constantinescu i-a redat fostului rege al României, Mihai de Hohenzollern, devenit Mihai I al României, cetăţenia pierdută după abdicarea forţată din 30 decembrie 1947. Fostul suveran al României de două ori (1927–1930 şi 1940–1947) a putut face o lungă călătorie prin ţara sa natală fără a mai fi busculat de organele de Securitate, ca la prima sa încercare din 1990.
Regele Mihai şi suita sa, compusă din mai multe maşini, vreo şapte, în care a luat loc camarila regală (Simina Mezincescu, Dan Bădic etc.), au vizitat Timişoara, locuri şi monumente din Transilvania, mănăstiri din nordul Moldovei, şi s-au întors la Bucureşti şi Curtea de Argeş. Doctorul anestezist Dorel Săndesc, azi preşedinte al Societăţii Române de ATI, fost secretar de stat nu demult, pentru doi ani, în Ministerul Sănătăţii, l-a însoţit atunci pe rege ca medic personal. („În 1997, cu ocazia vizitei Majestăţii Sale Regele Mihai în România, care a început de Paşti la Timişoara şi a continuat cu un pelerinaj prin ţară, în special pe la mănăstiri şi obiective istorice, am avut onoarea de a fi selectat ca medic al Majestăţii Sale şi al Familiei regale! Am primit pe fax fişa sa medicală, l-am consultat şi am constatat cât era de sănătos — am comunicat, l-am cunoscut aşa cum puţini oameni au privilegiul să o facă.”) Două fotografii din anul 2000 de la castelul Săvârşin, proprietate a regelui, cu prof. univ. Săndesc îmbrăcat în căluşar din Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, şi întreţinându-se cald cu maiestăţile lor Mihai şi Ana au făcut, în aceste zile de doliu, buzz pe Facebook şi pe Internet, şi au fost preluate de numeroase publicaţii.
Ce nu se ştie din acea lungă călătorie autorizată de noul regim de la Bucureşti, de orientare pro-Vest, e că regele Mihai îl avea în bagajele sale, în a doua maşină a convoiului regal, pe Georges Berthoin, preşedinte al Comisiei Trilaterale Europa din 1976 până în 1992, rămas preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale Europa până azi. După verificări pe lângă decidenţi din SRI de la data respectivă (1997), serviciul de contrainformaţii nu era la curent cu prezenţa lui Georges Berthoin în suita regelui sau, poate mai exact, habar nu avea cine era acesta. Nu este însă exclus ca serviciul extern, SIE, să fi fost mai bine informat. Azi putem afirma că înaltul funcţionar internaţional Georges Berthoin, fost şef de cabinet al preşedintelui Franţei din anii ’50, Jean Monnet, unul dintre fondatorii Europei, era prieten şi sfătuitor de multă vreme al regelui Mihai I. Fostul preşedinte Constantinescu promisese că va contribui la reinstalarea monarhiei în România. Cu susţinerea Comisiei Trilaterale, a Clubului Bilderberg, a Illuminati, de care putem doar presupune că regele Mihai a fost apropiat, reinstalarea Casei de Hohenzollern, devenită a României, la Bucureşti ar fi trebuit să fie relativ uşor de împlinit. De ce nu s-a întâmplat totuşi? La acea dată, regele Mihai avea doar 76 de ani şi era sănătos tun, cum ne spune dr. Săndesc.
Răspunsul ar putea fi uşor de găsit, chiar vine de la sine. Organizaţiile care domină discret planeta, printre care Comisia Trilaterală a ocupat un loc central, aşa-zisul „guvern mondial”, au descoperit că Emil Constantinescu — fost secretar BOB al PCR la Universitate, bine „treinuit” (de la training) în SUA pentru alegerile din 1996 sub ochii atenţi ai Council of Foreign Relations, organizaţie „soră” bună a Comisiei Trilaterale — e mult mai docil, le execută ordinele întocmai şi la timp, fără crâcnire. Ceea ce, foarte probabil, nu ar fi fost posibil cu un rege instalat pe viaţă. Ion Iliescu din 2001–2004, Traian Băsescu între 2005 şi 2014, două mandate, şi azi Klaus Iohannis au făcut şi fac acelaşi lucru, execută disciplinat ordine ale statului paralel, care stat paralel e controlat de puteri globale mai mari decât el.
De ce a ajuns Corneliu Vadim Tudor în turul doi al alegerilor din 2000? Cât de 50/50 % a fost rezultatul din 2004 între Adrian Năstase şi Traian Băsescu? Ce s-a întâmplat cu voturile din străinătate pentru acelaşi Traian Băsescu în 2009? Cum a reuşit Klaus Iohannis să recupereze milioane de voturi din turul 1 în turul 2 al alegerilor din 2014? Sunt întrebări care vor rămâne multă vreme fără răspuns oficial. Dar războiul româno-român, care nu pare să se mai termine vreodată, îşi are sursa şi în asemenea întrebări fără răspuns. Ca şi în predarea economică necondiţionată a ţării către capitalul străin. Precum şi în renunţarea la independenţa şi suveranitatea României pe care, cum-necum, le aveam încă sub Ceauşescu şi sub primul Ion Iliescu. Şi Ceauşescu fusese abordat de Grupul Bilderberg, de Propaganda Due, şi i s-au făcut superoferte la Washington şi la Londra.
Ce concluzii se pot trage din aceste nefericite experienţe „democratice” şi „republicane”? Singura cale prin care am putea încerca să scăpăm de controlul străin prea strâns şi nefiresc ar fi aceea de a renunţa la alegerea directă a preşedintelui. Care, oricum, întotdeauna va fi al „statului paralel” şi al străinătăţii care controleaza acest „stat paralel” băştinaş. „Stat paralel” plătit gras tot din banii românilor, ca să-i ţină sever sub control, sub dominaţie prea puţin vizibilă şi fără răspundere pentru bunăstarea populaţiei. Ungaria vecină a renunţat de la începutul anilor ’90 la alegerea directă, prin vot universal, a preşedintelui. Puterea a fost trimisă în Parlament şi, prin acesta, la primul-ministru. Nu e deci întâmplător că ţara vecină are o politică proprie şi demnă, în urletele globaliştilor indignaţi, mai ales ale presei mainstream aservite.
Fie preşedinte ales de Parlament, fie un rege constituţional, de preferinţă dintr-o familie pământeană (Sturdza, Ghica, Cantacuzino, Brâncoveanu, Bibescu… — cele 12 familii domnitoare anterioare Hohenzollern-ilor), care să ne reprezinte cu demnitate la ocaziile festive interne şi internaţionale, cu un Parlament fără corupţie şi trafic de influenţă, cu un prim-ministru puternic, asemenea lui Viktor Orbán al Ungariei, şi nu cu Dacian Cioloş, pe care Oculta îl pregăteşte deja pentru preşedinţie, sunt condiţii sine qua non pentru a începe să ne scuturăm de statutul jalnic de colonie în care ne-au adus preşedinţii aleşi prin vot universal. Împreună cu statul paralel care îi patronează.