8 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Premiile literare ale Uniunii Scriitorilor Timișoara pentru anul 2022

Uniunea Scriitorilor filiala Timișoara s-a ghidat după vechea vorbă românească ce spune că „cel ce muncește va fi răsplătit” și a purces la recunoaștea celor mai cu har membri ai săi. Ca întotdeauna la final de an se cuantifica calitatea lucrărilor ce au ieșit de sub tipar în anul precedent.

Cu acest prilej a fost marcată și o premiere negativă. Este prima dată, în mulți ani, când autoritățile locale nu au sprijinit sub nici o formă premierea scriitorilor. Prin eforturi birocratice deosebite și multe demersuri la centru, filiala Timișoara a primit acordul de a folosi o mică sumă din propriile încasări.
Ceremonia de decernare a premiilor a avea loc miercuri, 6 decembrie 2023 în Sala festivă a uniunii din Piața Sf.Gheorghe nr. 3.
Munca juraților nu a fost deloc ușoară după cum a constatat președintele juriului profesorul Marcel Tolcea. Trebuie să acepți reproșuri și să dai un verdict nepărtinitor unir lucrări de valoare aproape egală. Cum să spui că un volum este mai bun decât altul fără să superi pe nimeni? Au fost lecturate atent sau măcar răsfoite peste 70 de cărți dintre care unele se apropie de „trei kilograme” după cum a apreciat președintele Cornel Ungureanu.
Juriul pentru premiile literare ale Uniunii Scriitorilor Timișoara, alcătuit din Marcel Tolcea, președinte, Cristian Ghinea, Radu Pavel Gheo, Gheorghe Secheșan și Lucian Vasile Szabo, a decis acordarea următoarelor premii pentru lucrări publicate în anul editorial 2022:
PREMIUL OPERA OMNIA Prof.univ.dr. Corneliu Mircea
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU POEZIE Adrian Bodnaru pentru volumul „Prea bătrân pentru Apolli-naire, prea tânăr pentru Napoli”, Editura Vinea, 2022
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU PROZĂ Daniela Rațiu pentru volumul „Ultimul an cu Ceaușescu”, Editura Litera, 2023
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ ȘI ESEU Alexandru Ruja pentru volumul „Istoria literaturii române contemporane din Vest”, Editura David Press, 2022.
De asemenea, Juriul a decis acordarea următoarelor premii speciale:
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU POEZIE Eugen Bunaru pentru volumul „Ora inexistentă”, Editura Casa de Pariuri Literare, 2022
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU PROZĂ Leonard Oprea pentru romanul „Ephphatha sau Asasinul unui Președinte?”, Editura Eikon, 2022
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU CTITICĂ, ISTORIE LITERARĂ ȘI ESEU Daniel Luca pentru volumul „Raftul din colț, IV”, Editura Thymes, 2022
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU LITERATURĂ PENTRU COPII Carmen Odangiu pentru volumul „Scărița, Poezii pentru fete cu lipici și distinșii lor bunici”, Editura Waldpress, 2022
DIPLOMA SPECIALĂ A JURIULUI Adrian Bădescu pentru volumul „Albastru”, Editura Brumar, 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Următorul pas pentru tranziția Timișoarei spre energie verde

Primăria Municipiului Timișoara continuă procedurile necesare pentru tranziția la energia verde în termoficare, prin intermediul unui nou serviciu. Astfel, Serviciul Public de Interes Local...

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Citește și :