3.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Premierul Orban, la Timișoara: punctul 8 nu a devenit lege din cauza conjuncturii politice

Prezent la Timișoara, la împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, premierul României, Ludovic Orban a fost întrebat de ce nici acum, cu PNL la guvernare și după 3 decenii de democrație, Proclamația de la Timișoara nu a devenit lege. Actul ar fi trebuit să devină legea Lustrației și niciun activist comunist nu ar mai fi avut voie să apară pe scena politică. Acum, e târziu…

”Conjunctura politică! În aproape toate partidele de după Revoluție a fost prezent un număr mare dintre aceia care nu ar fi avut voie să facă politică dacă punctul 8 de la Timișoara ar fi devenit lege. În ceaa ce ne privește (n.r. PNL) pe noi, am susținut întotdeana Proclamația de la Timișoara ca partid. Generațiile de azi ale PNL rămân profund devotate principiilor fundamentale care au fost incluse în proclmație”, a declarat Ludovic Orban.

Liberalii consideră, prin vocea liderului Ludovic Orban, că deja clasa politică a fost curățată de foștii cosmuniști, și că majoritatea policitienilor sunt din generația nouă, crescută și educată după ’89. Totuși, la șefia Senatului se află Teodor Meleșcanu asupra căruia plenează acuzația că ar fi fost agent sub acoperire al Securității. Ultimele dezvăluiri susțin că acesta ar fi declarat jurnaliștilor internaționali, la Viena, în 18 decembrie 1989, că în România este ”pace și liniște”. Acum, PNL spune că așteaptă o decizie a CCR care să fie în ”în spriritul vremurilor” și Meleșcanu să fie obligat să renunțe la a doua funcție în stat.

Alte subiecte :

Citește și :