17.1 C
Timișoara
miercuri 23 aprilie 2025

Premierul Italiei, Matteo Renzi: Cel puţin 120 de morţi, bilanţ al cutremurului din Italia… FOTO

Cutremurul devastator care a lovit miercuri dimineaţa, 24 august, centrul Italiei, s-a soldat cu cel puţin 120 de morţi şi sute de răniţi, a declarat la o conferinţă de presă premierul italian, Matteo Renzi, citat de AFP, preluat de agerpres.ro.

„Sunt cel puţin 120 de vieţi pierdute şi nu este bilanţul definitiv”, a declarat Matteo Renzi la Rieti, nu departe de zona afectată de seism pe care a vizitat-o cu puţin înainte de conferinţa de presă.

Potrivit preşedintele guvernului italian, cutremurul s-a soldat şi cu peste 368 de răniţi.

Seismul cu magnitudinea de 6,2 pe Richter a zguduit centrul Italiei miercuri, în jurul orei locale 03:30 (01:30 GMT).
Cele mai afectate localităţi sunt Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto, aflate între Roma şi Perugia.
Potrivit Institutului Naţional de Vulcanologie şi Seismologie, seismul s-a produs la o adâncime de 4,2 kilometri fiind urmat de mai multe replici puternice.
Cutremurul a fost resimţit şi la Roma, spune agerpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tineri cercetători și experți internaționali s-au reunit la UPT pentru a consolida cooperarea în cercetarea europeană

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice, a organizat, marţi, 15 aprilie 2025, workshopul internațional „Consolidarea capacității instituționale prin cooperare internațională”,...

Fumatul, factor de risc pentru apariția cancerului. Cum putem preveni efectele negative?

Fumatul rămâne un principal factor de risc pentru apariția cancerului. Fumatul se asociază direct cu cancerul pulmonar și poate cauza și risc de cancer...

Citește și :