Pregătiri pentru cele mai mari dezastre, în Banat! Populația e instruită pentru a face față situațiilor limită

245

Caravana SMURD te învață cum să ”Fii pregătit”, pentru că, în data de 5 august, va ajunge la Reșița. Cetățenii pot asista între orele 10.00 – 18.00 la prezentări și demonstrații în Parcul Tricolorului.

Scopul caravanei SMURD este pregătirea populaţiei pentru a face faţă dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă.

În situaţii limită, viteza de reacţie şi soluţiile alese pot salva vieţi. Fie că vorbim de incendii, inundaţii, cutremure sau accidente, şansele de supravieţuire cresc considerabil dacă suntem pregătiţi.

Caravana SMURD ”Fii pregătit” este constituită dintr-un centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de locuri şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii etc. – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă.

Participanţii vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar cursul va conţine si o parte practică interactivă, ȋn care vor fi prezentate măsurile de prim-ajutor de către paramedici SMURD, precum şi demonstraţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. Proiectul este iniţiat de Fundaţia pentru S.M.U.R.D., a precizat ISU Caraș-Severin.

caravana smurd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.