Precizări târzii, după instituirea măsurii purtării obligatorie de măști în Timișoara

237

Autoritățile locale dn Timișoara au realizat că măsurile impuse, marți seara, pin care timișoșrenii sut obligați să poarte mască și mănuși au fost neclare. Așa că, astăzi, vin cu lămuriri. După cum v-am informat în articolele precedente, gura poate fi acoperită cu o eșarfă sau alt material textile, iar mănușile pot fi de orice fel, atât timp cât acoperă mâinile.

”Purtarea măştilor şi mănuşilor NU este obligatorie în spatiile deschise şi nici în cele închise în care nu se desfăşoară relaţii cu publicul. În locul măştilor propriu-zise, pot fi folosite şi eşarfe care acoperlă gura şi nările, avînd astfel rolul de filtru. Orice mănuşi sunt acceptate. Nerespectarea hotărârii Consiliului Local pentru Situaţii de Urgenţă se sancţionează conform Legii 61/199 I, cu amendă cuprinsă între 500 şi1500 de lei, plătibilă la jumătatea cuantumului minim, in condiţiile legii. Zilele de 22, 23 şi 24 aprilie 2020 se vor constitui în „perioadă de graţie”, în care nu se vor aplica amenzi, cetăţenii care nu respectă hotărârea fiind doar atenţionaţi verbal de forţele de ordine că această hotărâre exista şi, începând din 25 aprilie 2020, pentru nerespectarea ei se vor aplica amenzi”, precizează Primăria Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.