Poluare transfrontalieră? Sute de peşti morţi descoperiţi pe un râu din Banat

344

Localnicii din comuna cărăşeană Berlişte au avut parte de o surpriză mai puţin obişnuită. Ei au descoperit pe albia râului Iam o cantitate impresionantă de peşti morţi, ce pluteau pe apă cu burta în sus. Oamenii nu au stat prea mult pe gânduri şi au luat o parte din peşte acasă pentru consum, fără să se gândescă că există riscul unei infecţii, din moment ce autorităţile nu au elucidat misterul.

Pe fir au intrat şi ecologiştii de la GEC Nera, care spun că: „oficiali locali ne-au informat că în acest caz au fost anunţate Poliţia, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Serviciul de Gospodărire a Apelor Reşiţa”.

Problema nu este nicidecum una locală. Aceeaşi situaţie a fost raportată de activişti de mediu de peste graniţă, din Serbia.

„Conform informaţiilor pe care le-am primit de la voluntarii de la Asociaţia Deliblatika din Serbia, peşti morţi sau degradaţi plutind pe apa râului Caraş au fost observaţi în aceeaşi perioadă şi în dreptul localităţii Vojvodinci din Serbia care este situată în aval cu cca 3 Km de confluenţa pârâului Vicinic cu râul Caraş. Asociaţia Deliblatika a notificat autorităţile din Serbia şi a cerut explicaţii”, transmit cei de la GEC Nera.

Ecologiştii aşteaptă acum ca autorităţile să verifice situaţia.

„În urma difuzării acestui comunicat de presă sperăm să primim explicaţii credibile din partea autorităţilor din România privind cauza acestui incident de mediu, vinovaţii şi măsurile dispuse pentru pedepsirea acestora. Spunem explicaţii credibile deoarece într-un caz similar care a avut loc în anul 2015 pe râul Nera, pe cursul din zona Văii Almăjului, Administraţia Bazinală de Apă Banat Timişoara ne-a explicat că peştii au murit „loviţi de copitele cailor” de la căruţele ce treceau prin vadurile de pe râul Nera iar celelalte autorităţi (Poliţie, Garda de Mediu) au acceptat şi ele aceste explicaţii”, mai spun ecologiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.