1.1 C
Timișoara
duminică 28 decembrie 2025

Polițistă din vestul țării, victima agresiunii unui inculpat care se afla în mașina poliției

Prin ordonanţa procurorului din data de 07.04.2024 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, pentru care procurorul s-a autosesizat în aceeaşi dată.

T.P. a dobândit calitatea de suspect prin ordonanţa procurorului din data de 07.04.2024, act prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei (reţinerea art. 41 Cod penal referitor la starea de recidivă).

Prin ordonanţa procurorului din data de 08.04.2024 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului T.P.

În fapt, în sarcina inculpatului T.P. s-a reţinut că, în data de 07.04.2024, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în autospeciala MAI, pe raza mun. Arad, a tăiat-o, la nivelul mâinii stângi, cu un cuţit tip briceag pe persoana vătămată B.A., agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care a intervenit la faţa locului în vederea verificării unei sesizări penale.

Această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj.

Faţă de inculpatul de mai sus s-a emis de către procuror ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

La data de 08.04.2024, în cauză a fost formulată o propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, propunere ce a fost admisă de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: https://www.glsa.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Consumerrychristmas de proximitate

Locuiesc într-o zonă binecuvântată de zeii comerțului. Aș spune chiar neprețuită, ca să aduc Circumvalațiunii, de la Mercur și Hermes, încoace, în actualitate. Așadar,...

Dominic Fritz, contestat de mai multe filiale USR pentru că numește apropiați de-ai săi în funcții-cheie din guvern în mod discreționar

Anumiți lideri USR ar fi nemulțumiți după ce premierul Ilie Bolojan a numit-o, în Ajun de Crăciun, pe Raluca Rogoz la conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice...

Citește și :