Poliţia locală, în război cu lipitorii de afişe, nu mai face faţă şi cere ajutorul populaţiei

161

În cadrul verificărilor zilnice efectuate în teren, polițiștii locali au constatat un număr mare de afișe și postere publicitare, în special care anunță diferite spectacole, amplasate pe stâlpi, transformatoare de curent și în alte locuri în care acest lucru nu este permis.

Pe lângă sancționarea persoanelor care sunt surprinse lipind aceste afișe, polițiștii locali aplică, în conformitate cu HCL 371/2007 modificată, sancțiuni și în cazul organizatorilor de evenimente, atunci când aceștia vin în Timișoara, anul trecut fiind aplicate un număr de 15 sancțiuni a câte 2000 lei fiecare.

În ceea ce privește persoanele care lipesc aceste afișe, s-a constatat că majoritatea celor care au fost depistați sunt din alte orașe ale țării, se deplasează cu mașina sau cu trenul, fiind ”contractați” de organizatori, si lipesc postere în tot orașul înainte cu o anumită perioadă de desfășurarea evenimentului promovat, în special pe timp de noapte.

Pentru a diminua acest fenomen care conferă un aspect inestetic orașului nostru, Poliția Locală Timișoara solicită sprijinul populației ca în momentul în care observă persoane care lipesc afișe să sune la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.