10.1 C
Timișoara
marți 3 martie 2026

Poliția germană a arestat un „canibal”, după ce trecătorii au găsit oase umane într-un parc din Berlin

Poliția germană a arestat un bărbat suspectat de crimă și acte de canibalism, după ce oasele unei victime au fost găsite într-un parc din Berlin, informează BBC.

Criminaliștii au stabilit că oasele aparțin unui bărbat în vârstă de 44 de ani care a dispărut în urmă cu două luni.

Câinii i-au condus pe oamenii legii la apartamentul din Berlin al suspectului, potrivit presei germane. Acesta ar fi un profesor de matematică în vârstă de 41 de ani.

Rămășițele umane au fost găsite în data de 8 noiembrie de către oamenii care se plimbau prin parc.

Un polițist a declarat pentru cotidianul BZ ca unul dintre oase era complet lipsit de carne și că au existat și alte indicii care i-au făcut să suspecteze că Stefan T. ar fi fost victima unui canibal.

Presupusul ucigaș, Stefan R., ar fi vizitat „camere de chat relevante”, scrie agenției de presă DPA. Potrivit legilor germane, numele suspecților nu este dezvăluit în timpul investigației.

Victima, Stefan T., de profesie inginer electric, și-ar fi părăsit apartamentul aproape de miezul nopții pe 5 septembrie și fusese dat dispărut ulterior de către colegii de apartament.

Presa germană compară acest caz cu cel al lui Armin Meiwes, un canibal german încarcerat pe viață în 2006. Meiwes și-a cunoscut victima pe internet, într-o cameră de chat destinată celor interesați de canibalism. Bărbatul a filmat momentul în care și-a ucis victima, un bărbat de 43 de ani.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Amenzi în valoare de 1.517.000 lei pentru neregulile depistate în luna februarie 2026

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, sub coordonarea inspectorului șef, Ileana Mogoșanu, au desfășurat în perioada 01.02.2025-28.02.2026, o serie de...

Fritz nu-l mai vrea pe prorectorul UMF Timișoara, Cristian Oancea, în funcția de manager al Spitalului Victor Babeș

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”. Reprezentanţii Primăriei...

Citește și :